Comasarea localităților mici: un singur funcționar într-un birou

Reforma administrativă: comasarea localităților mici, în două etape

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că proiectul de comasare a localităților cu până în 1.500 de locuitori va fi implementat în două etape. Prima etapă presupune o comasare voluntară, care se va desfășura până la 1 martie 2027, iar cea de-a doua etapă va implica o asumare din partea Guvernului.

Potrivit ministrului, în localitățile care vor fi comasate va rămâne totuși „un funcționar, într-un birou, care va prelua problemele cetățenilor”. Alexandru Stoica a precizat că vor fi organizate și referendumuri locale, iar dacă locuitorii nu vor fi de acord, comasarea nu se va face.

Economie anuală de 250 de milioane de lei

Ministrul Dezvoltării a estimat că statul ar face o economie de aproximativ 250 de milioane de lei pe an. Localitățile care acceptă comasarea voluntară până la 1 martie 2027 vor beneficia de programe de investiții, a mai precizat oficialul.

„Am gândit această comasare voluntară până la 1 martie, ca fiecare localitate să poată să facă demersul acesta. Mă refer la localitățile până în 1.500 de locuitori. Va exista și un program de investiții pentru acele localități care doresc să se comaseze voluntar”, a declarat Alexandru Stoica.

El a explicat că este important ca avantajele comasării voluntare să fie prezentate cât mai repede, astfel încât primarii și cetățenii să vadă programul de investiții și să înțeleagă că în localitate va rămâne un birou cu un funcționar care să preia problemele cetățenilor. Propunerile urmează să fie prezentate în luna noiembrie.

429 de primării vizate de reformă

Nu mai puțin de 429 de localități au cel mult 1.500 de locuitori, pragul despre care ministrul Dezvoltării a vorbit recent în Parlament. Unele județe ar putea pierde peste 20 de primării, iar multe dintre localitățile vizate sunt conduse de primari PSD.

Județul Alba are cele mai multe localități care se încadrează în acest prag: 27. Urmează Caraș-Severin și Hunedoara, fiecare cu câte 26 de localități, și Cluj, cu 25. În Mehedinți și Olt sunt câte 23 de astfel de localități, în Dolj sunt 21, iar în Teleorman, 20. Alte 18 se află în Arad și 16 în Buzău.

„Numărul este din Ministerul Dezvoltării, după populația la 2023. A trebuit să avem un punct fix la care să ne raportăm, să nu oscilăm în diferite date raportate de la INS. Și atunci am ales 2023, că așa au fost și, bineînțeles, și discuțiile din 2024, când am pornit pentru această comasare voluntară și ne-am axat strict la 2023 și am zis să nu zăpăcim pe toată lumea că avem 429, că avem 434 sau 466”, a mai explicat Alexandru Stoica.