Dan Cărbunaru anunță falimentul RADEF România Film, dispus de Tribunalul București

Tribunalul București a dispus falimentul RADEF România Film

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat vineri că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film. Decizia are ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în termen de 10 zile către lichidatorul provizoriu.

Potrivit declarațiilor făcute la Palatul Victoria, după ședința de Guvern, hotărârea instanței a fost pronunțată la 20 octombrie. Masa credală istorică însumează peste 30 de milioane de lei, dintre care 83% reprezintă datorii către ANAF și bugetele locale, iar datoriile curente la bugetele locale depășesc 5 milioane de lei.

În ciuda acestei situații, regia și-a redresat activitatea curentă între noiembrie 2025 și septembrie 2026, achitând la zi atât salariile, cât și obligațiile aferente bugetului de stat, în valoare de 4,56 milioane de lei. În prezent, RADEF are 34 de angajați, exploatează patru săli digitalizate și are 43 de contracte de închiriere pe termen lung. De asemenea, regia are în conturi 5,85 milioane de lei, dintre care cei mai mulți bani sunt ținuți blocați în depozite de către administratorul judiciar.

Efectele falimentului asupra patrimoniului și personalului

Dan Cărbunaru a explicat că sarcinile financiare și amenzile prevăzute de articolul 4 al Legii 101/2023 au determinat autoritățile locale să preia doar 15 dintre cele 67 de locații ale regiei. În aceste condiții, imobilele vor reveni în domeniul public al statului și rămân fără administrator prin dizolvarea regiei.

În paralel, activele proprii ale RADEF — Laboratorul Mogoșoaia și oficiile din Cluj și Timișoara — se află în procedură de licitație. Regia gestionează în prezent 64 de litigii civile și 10 dosare penale.

Punerea în executare a falimentului blochează contractele de închiriere, conduce la concedierea personalului și riscă să oblige Ministerul Culturii să preia direct gestiunea clădirilor degradate. O astfel de situație ar implica un impact bugetar imediat și expunere la răspundere civilă sau penală.

Guvernul analizează o soluție legislativă

Autoritățile așteaptă în prezent motivarea instanței și publicarea acesteia pentru a depune cererea de apel și cererea de suspendare a executării hotărârii din prima instanță.

Pentru evitarea consecințelor menționate, Guvernul analizează promovarea unui act normativ care să permită desemnarea sau înființarea unei entități sub autoritatea ministerului. Această entitate ar urma să preia patrimoniul nelichidabil, contractele, litigiile și personalul specializat al regiei.