Scandal în comisiile de apărare pe tema participării României la un comandament multinațional pentru Ucraina
Ședința comună a Comisiilor de apărare din Parlament a degenerat, marți dimineață, în strigăte, jigniri și acuzații reciproce, în timp ce reprezentanții Ministerului Apărării Naționale încercau să explice o cerere transmisă de președintele Nicușor Dan privind participarea României, cu până la 20 de militari, la un comandament multinațional dedicat Ucrainei.
Miza reală a votului este mult mai limitată decât a lăsat să se înțeleagă scandalul din sală. Nu este vorba despre trimiterea de trupe în Ucraina, ci despre personal de stat major – cel mult 20 de militari – care ar urma să lucreze într-un comandament aflat pe teritoriul unor state NATO.
Ce a cerut concret președintele Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului încuviințarea participării Armatei României la Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și în structurile de comandă și control subordonate acestuia.
Potrivit scrisorii transmise Parlamentului pe 30 martie, este vorba despre până la 20 de militari, personal de stat major, care ar contribui în domenii precum planificarea strategică, operațiile curente și securitatea și apărarea cibernetică. Comandamentul are caracter rotațional și este dislocat, prin alternanță, în Franța și Marea Britanie.
Structura ține de așa-numita „Coaliție de voință” (Coalition of the Willing) – un construct politico-militar menit să ofere Ucrainei un sistem de garanții politice și juridice după încheierea unui acord de încetare a focului.
Explicațiile reprezentanților MApN
Oficialii MApN au susținut, în fața comisiei, că Coaliția de voință „nu va produce efecte decât după încheierea unui acord de pace”, fiind, în esență, un instrument pentru realizarea păcii în Ucraina, nu pentru intrarea într-un conflict.
Totodată, comandamentele subordonate „nu sunt dislocate decât pe teritoriul țărilor NATO. Nu în altă parte”, iar constructul este separat de orice inițiativă dezvoltată la nivel NATO și UE.
Solicitarea a fost înaintată Parlamentului încă din primul trimestru, iar România „nu are oameni dislocați în cadrul acestui comandament” – Parlamentul este cel care decide dacă țara participă sau nu. Reprezentanții MApN au respins categoric scenariul vehiculat de opoziție: „Nu trimitem militari în Ucraina!”. Și au adăugat că militarii „nu sunt deja acolo, pentru că nu s-a aprobat politic cererea”.
Tensiuni în sală
Tensiunea a izbucnit când senatorul AUR Dan Tănasă a acuzat că, prin acest vot, „urmează să băgăm România în conflict cu Rusia” și că „România trebuie să știe ce se întâmplă”. „Ne băgați în război cu Rusia”, a repetat el.
A urmat o ceartă deschisă între Tănasă și deputatul Bogdan-Ionel Rodeanu, pe procedura de adresare a întrebărilor. Conducerea ședinței a stabilit că fiecare grup are dreptul la o singură întrebare, ceea ce Tănasă a contestat vehement, cerând ca dezbaterea să dureze „două ore, trei, patru, cinci, șase ore”.
Momentul cel mai tensionat a venit când Tănasă i s-a adresat lui Rodeanu: „Nu fi dobitoc, domnu’ Rodeanu”.
Presiunea timpului a adâncit disputa: ședințele celor două camere aveau plen comun programat la ora 10:00, iar, potrivit unei intervenții din sală, comisiile nu pot delibera în timpul plenului. În ciuda protestelor lui Tănasă, care striga că „nu e normal”, conducerea ședinței a trecut la vot.
Proiectul a trecut cu majoritate de voturi în cele două comisii reunite, fără ca numărul exact de voturi să fie anunțat pe loc. Chiar și după vot, disputele au continuat în sală.
Decizia finală aparține plenului comun al celor două camere, unde solicitarea președintelui urmează să fie supusă la vot.