Liderul PSD, Marcel Ciolacu, participă în perioada 1-2 martie 2024 la Congresul PES de la Roma, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din iunie 2024. Marcel Ciolacu va avea întrevederi cu omologul spaniol, Pedro Sánchez, dar și cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.
„Cu ocazia reuniunii liderilor social-democrați din Uniunea Europeană, Prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea o serie de întrevederi la nivel înalt cu Președintele Guvernului Spaniei Pedro Sánchez, Cancelarul Germaniei Olaf Scholz, Prim-ministrul Danemarcei Mette Frederiksen, președintele PES Stefan Löfven, candidatul comun al PES pentru președinția Comisiei Europene Nicolas Schmit, precum și cu alți lideri social-democrați din Europa”, potrivit unui comunicat de presă. În cadrul congresului se va adopta programul electoral comun al social-democraților pentru Parlamentul European și va fi desemnat candidatul comun al PES pentru președinția Comisiei Europene.