Alina Mungiu Pippidi: O critică acidă asupra sistemului prezidențial din România
Într-un context politic tensionat, Alina Mungiu Pippidi, profesor în științe politice, aduce în discuție o propunere radicală: modificarea Constituției și renunțarea la alegerea directă a președintelui. Inspirată de modelul german, aceasta susține că actualul sistem prezidențial din România funcționează ca un „Caritas” care păcălește cetățenii, oferindu-le iluzia unei puteri supreme concentrate în mâinile președintelui.
Argumentele sale sunt clare și directe. Președinții României, spune ea, nu au atribuții administrative semnificative. Nu gestionează resursele esențiale precum energia, apa sau hrana, iar competențele lor sunt limitate la domenii precum justiția. Cu toate acestea, instituția prezidențială este percepută ca având o putere disproporționată, ceea ce creează așteptări nerealiste în rândul populației.
Un sistem semi-prezidențial ineficient și plin de conflicte
Alina Mungiu Pippidi subliniază că sistemul semi-prezidențial din România a fost, de-a lungul timpului, o sursă constantă de conflicte politice. De la tensiunile dintre Ion Iliescu și Adrian Năstase, până la intervențiile controversate ale lui Klaus Iohannis, președinții au demonstrat o tendință de a influența formarea guvernelor în funcție de propriile interese politice. Această dinamică a dus la instabilitate și la o fragmentare a puterii executive, împiedicând implementarea unor politici coerente.
„Președintele are o mare putere să strice guverne și să facă guvernele care îi convin lui”, afirmă politologul, evidențiind astfel dezechilibrul creat de actuala Constituție. În loc să fie un garant al stabilității, președintele devine adesea un factor de destabilizare, utilizând prerogativele constituționale pentru a-și impune voința.
Critica sistemelor prezidențiale și semi-prezidențiale
În analiza sa, Alina Mungiu Pippidi extinde critica și asupra sistemelor prezidențiale din alte țări. Modelul american, de exemplu, este considerat ineficient și nepotrivit pentru a fi replicat în alte contexte. Politologul atrage atenția asupra faptului că acest sistem a fost copiat în numeroase state, dar rareori a produs rezultate pozitive. În America Latină, de exemplu, adoptarea modelului prezidențial a dus la instabilitate politică, lovituri de stat și regimuri autoritare.
De asemenea, sistemul semi-prezidențial francez este văzut ca fiind problematic. „Uitați-vă cum schimbă domnul Macron primii miniștri ca pe batiste”, spune Mungiu Pippidi, subliniind lipsa de responsabilitate și tendința de a folosi primul ministru ca țap ispășitor pentru eșecurile guvernării.
Propunerea unei republici parlamentare
Ca alternativă, Alina Mungiu Pippidi propune adoptarea unui sistem de republică parlamentară, similar celui din Germania. Acest model, susține ea, oferă un echilibru mai bun între puterile statului și permite cetățenilor să voteze pentru programe politice clare, în loc să fie influențați de personalități populiste sau necunoscute. „Alegerile nu trebuie să fie cum sunt acum, ca un Caritas în care persoane complet necunoscute pot să apară”, afirmă politologul, criticând tendința de a transforma competiția electorală într-un spectacol mediatic.
Într-o republică parlamentară, partidele politice ar fi obligate să-și asume responsabilitatea pentru guvernare, iar cetățenii ar putea face alegeri mai informate, bazate pe interesele lor reale. „Pensionarii știu cine a guvernat în trecut mai bine pentru ei, iar micii întreprinzători știu cine le-a susținut afacerile”, explică Mungiu Pippidi, evidențiind importanța unei democrații bazate pe programe și politici, nu pe carisma individuală.
Un apel la reformă și responsabilitate
În concluzie, Alina Mungiu Pippidi lansează un apel la reformă constituțională, subliniind necesitatea de a depăși limitele actualului sistem semi-prezidențial. Partidele politice, spune ea, trebuie să recunoască faptul că actuala structură le pune în pericol existența și să susțină tranziția către un model mai eficient și mai echitabil. „Partidele în acest moment au privit extincția în față”, avertizează politologul, subliniind urgența unei schimbări fundamentale.
Propunerea sa nu este doar o critică a status quo-ului, ci și o viziune pentru un viitor politic mai stabil și mai responsabil. Rămâne de văzut dacă această viziune va găsi susținere în rândul clasei politice și al cetățenilor, dar mesajul său este clar: România are nevoie de o schimbare profundă pentru a-și depăși crizele politice și a construi o democrație funcțională.