Zamfir verifică contractele SAFE și vânzarea șantierului Mangalia, dacă devine ministru

Daniel Zamfir vrea verificarea contractelor SAFE și lămurirea vânzării șantierului Mangalia, dacă ajunge ministru al Economiei

Ministrul PSD propus pentru Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism, Daniel Zamfir, a declarat vineri că, în cazul în care va prelua portofoliul, va verifica contractele din SAFE și va clarifica ce s-a întâmplat cu vânzarea șantierului Mangalia. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei intervenții televizate.

„Măsurile pe care trebuie să le luăm de urgență sunt cele de relansare economică și reindustrializare”, a spus Zamfir. El a precizat că prioritățile sale includ mai multe dosare urgente: „Dacă ar fi doar trei, aș scăpa ușor. Sunt foarte multe și mai toate sunt urgente. În primul rând, ar trebui rezolvat cu Ministerul Apărării să intrăm cât mai repede în contractele SAFE și să vedem tot ce s-a întâmplat acolo. Mă interesează foarte mult ce s-a întâmplat și cu vânzarea șantierului Mangalia.”

Potrivit acestuia, relansarea economică și reindustrializarea rămân obiective centrale, iar un accent important va fi pus pe sprijinirea industriei auto. Zamfir a menționat că își dorește ca în prima săptămână de mandat să aibă o discuție cu reprezentanții Dacia, pentru a vedea ce măsuri pot fi luate. „Am văzut ce se întâmplă la Dacia și îmi doresc ca în prima săptămână să am o discuție cu cei de la Dacia, să vedem ce putem face ca lucrurile să le așezăm”, a afirmat el.

Un alt obiectiv declarat este dinamizarea industriei de extracție a materiilor prime. Zamfir a subliniat că România nu mai are o hartă actualizată a resurselor și că există capacități neexploatate. „România nu numai că nu mai are actualizată o hartă a resurselor ca pe vremea lui Ceaușescu, dar avem capacități pe care nu le exploatăm, pentru că am decis, în anumite momente ale istoriei, să le închidem sau să distrugem activitatea acolo unde încă putea fi extrem de importantă. Și aici mă refer la extracția materialelor neenergetice”, a explicat el.

Ministrul propus a vorbit și despre economia circulară, pe care o consideră o resursă cu potențial mare. „Sectorul economiei circulare este o resursă practic interminabilă, o resursă care poate fi exploatată cu foarte multă eficiență. În Europa, este a doua industrie ca dinamică, după IT, și noi nu profităm de lucrul acesta”, a mai spus Zamfir.

În privința turismului, el a arătat că ministerul pe care urmează să îl preia are patru domenii de activitate și că voucherele de vacanță trebuie regândite. „Fără doar și poate, trebuie să regândim introducerea voucherelor de vacanță pentru a dinamiza activitatea. Reducerea cuantumului voucherelor de vacanță a dus în cap sectorul turismului”, a declarat el.

Zamfir a reiterat și discuția avută cu ministrul propus al Apărării, Radu Oprea, pe tema contractelor SAFE. „Am vorbit astăzi cu ministrul Radu Oprea să ne uităm foarte exact pe contractele SAFE. S-a tot vorbit că 60% se va produce în România. Oamenii cu care am vorbit astăzi sunt sceptici că se va întâmpla lucrul acesta”, a subliniat el.

Declarațiile vin în contextul în care premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi programul de guvernare și lista miniștrilor. Din componența viitorului guvern fac parte miniștri PSD și independenți.