Olguța Vasilescu: Impozitarea locuințelor la valoarea de piață nu poate fi aplicată de anul viitor
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat joi că impozitarea proprietăților în funcție de valoarea de piață nu se poate aplica de anul viitor, deoarece nu mai există timpul fizic necesar pentru calculele și simulările necesare. Ea a explicat că autoritățile locale ar trebui să pună în dezbatere publică noua grilă de impozitare încă din lunile octombrie-noiembrie, cu o lună înainte de finalul anului, ceea ce nu mai este posibil în acest moment.
„E deja o negociere cu OCDE pe care România și-a asumat-o ca să se întâmple acest lucru, dar eu nu cred că se va aplica de la 1 ianuarie, din același motiv pentru care nu s-a aplicat în vremea guvernului Ciucă, și anume pentru că autoritățile locale nu au făcut încă calculele și este foarte puțin timp până la sfârșitul anului”, a spus Vasilescu.
Decizia de la Craiova: taxele nu vor crește în 2027
Primarul Craiovei a subliniat că, în urma simulărilor realizate la Primăria Craiova, a luat decizia ca taxele locale să nu crească deloc anul viitor. „Noi am luat hotărârea la Craiova ca taxele anul viitor să nu crească deloc, pentru că legea ne permite acum să nu mai aplicăm inflația și am spus că deja sunt suficient de mari ca să mai venim și noi cu vreo taxare în plus”, a declarat ea.
Potrivit simulărilor efectuate împreună cu Direcția de Impozite și Taxe, pentru un apartament cu suprafață medie, creșterea ar fi fost în jur de 10%, dacă măsura s-ar fi aplicat. „Eu spun cu certitudine că nu se poate aplica de anul viitor, pentru că nu mai este timpul fizic, dar, așa cum am făcut noi calcule, pe un apartament mediu, creșterea era în jur de 10%, nu mai mult de 10%, dar este o creștere”, a precizat Vasilescu.
Ministrul Finanțelor anunță amânarea măsurii
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat luni că impozitarea proprietăților în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă în România de la 1 ianuarie 2027. El a explicat că jalonul aferent reformei a fost modificat în urma discuțiilor cu Comisia Europeană, iar autoritățile urmează să stabilească măsurile fiscale aplicabile în 2027 odată cu elaborarea bugetului pentru anul viitor. Ministrul a menționat că mai sunt de clarificat numeroase aspecte tehnice privind funcționarea aplicației necesare implementării noului sistem de impozitare.
Trecerea la impozitarea proprietăților în funcție de valoarea de piață era programată inițial pentru 1 ianuarie 2027, odată cu operaționalizarea sistemului e-Proprietatea. Implementarea acestuia era prevăzută în jalonul 237 din PNRR, precum și în angajamentul fiscal-bugetar asumat de Guvernul României în decembrie 2024 și aprobat ulterior de Comisia Europeană.