Antrenorul italian Giovanni Costantino este istorie la FCU Craiova, după ce oltenii au remizat pe teren propriu, scor 1-1, marți, cu Politehnica Iași. FCU Craiova și Politehnica Iaşi au terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 28-a a Ligii 1. Gazdele au deschis scorul în minutul 19 prin nigerianul Jibril Ibrahim, iar ieșenii au restabilit egalitatea înaintea pauzei (minutul 45), prin tunisianul Adel Bettaieb. La final, patronul oltenilor, Adrian Mititelu, a anunțat că Giovanni Costantino a fost demis. „Din păcate, ne-am afundat şi mai mult în clasament, ne-am afundat şi ca joc. Asta e cel mai grav, mă ‘doare’ jocul, pentru că e din ce în ce mai slab, ne-am pierdut din strălucirea pe care o aveam şi din cauza acestui aspect astăzi am hotărât să închei colaborarea cu Giovanni Costantino. Îmi pare foarte rău pentru acest băiat, pentru că este foarte profesionist, dar, din păcate, nu cred că mai poate să stăpânească situaţia şi din cauza presiunii nu mai poate da randament. S-a simţit această presiune şi la el, şi în deciziile lui, şi în pregătirea antrenamentelor, (…) iar aceste împrejurări m-au determinat să pun punct astăzi acestei colaborări, din dorinţa de a găsi o soluţie care să aducă acel declic, restart”, a declarat Adrian Mititelu. Costantino fusese numit în funcţie pe 16 octombrie anul trecut, chiar înaintea meciului tur cu Poli Iaşi (1-1), din etapa a 13-a. Italianul a preluat echipa pe locul 11, cu 13 puncte, iar acum este pe 12, cu 31 de puncte. Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!
Sursa: romanialibera.ro