VIDEO. Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța.

Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța

Flacăra olimpică a ajuns astăzi, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de 150.000 de persoane, la o sută de ani de la ultimele Jocuri Olimpice de vară găzduite de Franţa. Cu 79 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de la Paris (26 iulie-11 august), Belem a sosit în largul coastei celui de-al doilea oraş al Franţei, navigând pe valurile calme ale Mediteranei, sub un cer albastru, a constatat un jurnalist AFP, aflat la bordul unei nave vamale. Marea paradă maritimă, în cursul căreia aproximativ o mie de ambarcaţiuni vor escorta nava Belem, urmează să înceapă în jurul orei locale 11:00 (12:00 – ora României).

În Portul Vechi, unde vasul olimpic va fi aprins pentru prima dată, la ora 19:45 (20:45, la Bucureşti), tehnicienii erau ocupaţi miercuri dimineaţă cu pregătirile finale pentru sărbătoare, înainte de sosirea mulţimii şi sub supravegherea unui important dispozitiv poliţienesc. Florent Manaudou, campion olimpic la înot în 2012, va fi primul purtător al flăcării olimpice pe teritoriul Franţei, care va debarca pe o pistă de atletism plutitoare, instalată cu această ocazie. “S-a pornit, în sfârşit! Acesta este începutul”, a rezumat marţi seară Tony Estanguet, preşedintele Comitetului de organizare Paris-2024, de la Marsilia, devenit “centrul lumii”, aşa cum a proclamat cu mândrie primarul acestui oraş, Benoit Payan. Un miliard de telespectatori şi 150.000 de oameni la faţa locului, precum şi aproximativ 1.500 de jurnalişti acreditaţi din întreaga lume, sunt aşteptaţi să urmărească debarcarea flăcării olimpice. De câteva zile, pentru a se pregăti pentru acest prim moment culminant înaintea Jocurilor Olimpice, s-a lucrat intens în Portul Vechi din Marsilia, în acelaşi golf Lacydon în care marinarii greci au sosit în urmă cu 2.600 de ani şi au fondat cetatea Massalia. Cele 3.400 de bărci ancorate în port au fost vizitate de echipele de deminare şi de cei 80 de câini ai acestora. Iar literele uriaşe MARSEILLE, instalate la intrarea de nord a oraşului, au fost iluminate în culorile inelelor olimpice, la fel ca Opera sau Palatul Pharo.

Sursa: romania liberă