Formația de handbal masculin CSM București i-a prelungit contractul antrenorului Eliodor Voica, cel care se va afla pe banca tehnică a „tigrilor” și în sezonul viitor. Tehnicianul în vârstă de 51 de ani o antrenează pe CSM Bucureşti din iulie 2020. A mai condus formaţiile Dinamo București, HC Buzău şi Ştiinţa Bacău, dar și echipa națională masculină. A câştigat campionatul intern de două ori cu Dinamo, cu care a fost prezent și în EHF Champions League. De asemenea, Voica are în palmares o Cupă a României și o Supercupă. În sezonul recent încheiat, CSM s-a clasat pe locul cinci în Liga Zimbrilor și a câştigat finala mică a Cupei României.
Sursa: România Liberă