Echipa nationala a Romaniei pierde impotriva Columbiei cu 3-2.

Foto Reporter Neptun TV, 26 martie 2024

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din Madrid, într-un meci amical. Una dintre cele mai în formă echipe din fotbalul mondial s-a impus mai clar decât o arată scorul, prin golurile marcate de Jhon Cordoba (6), Jhon Arias (35) şi Yaser Asprilla (79), dar tricolorii au avut o reacţie pozitivă pe final, punctând prin Ianis Hagi (84) şi Florin Tănase (90+4). România, care era neînvinsă de 12 meciuri consecutive, a fost dominată categoric de sud-americani, care au fost superiori din punct de vedere al organizării, al vitezei de joc şi al tehnicităţii. Columbia a avut 3-0 şi a reuşit să-şi o revanşă după ce România a învins-o de două ori la Cupa Mondială, cu 3-1 în 1994 şi 1-0 în 1998.

România a înregistrat un egal, 1-1 cu Irlanda de Nord la Bucureşti, şi un eşec, 2-3 cu Columbia la Madrid, în primele sale meciuri de pregătire pentru EURO 2024 (14 iunie-14 iulie), la care va întâlni echipele Belgiei, Slovaciei şi Ucrainei.

Selecţionata de fotbal a Ucrainei va fi adversara României în Grupa E la EURO 2024, după ce a învins echipa Islandei cu scorul de 2-1, marţi seara, la Wroclaw (Polonia), în finala play-off-ului B. Islandezii au deschis scorul prin Albert Gudmundsson (30), dar Ucraina a reuşit să întoarcă scorul în repriza secundă, prin golurile înscrise de Viktor Ţîgankov (54) şi Mihailo Mudrik (84). La turneul final din Germania (14 iunie-14 iulie), România va debuta chiar contra Ucrainei, pe 17 iunie, la Munchen, după care va înfrunta Belgia, pe 22 iunie la Koln, şi Slovacia, pe 26 iunie la Frankfurt.

Sursa: https://romanialibera.ro/la-zi/rezultate-fotbal-romania-a-pierdut-cu-2-3-in-fata-columbiei-la-euro-2024-va-infrunta-ucraina/