72 DE EURO DE CONTRIBUABIL ȘI LANȚUL DE FUNCȚII CARE A FĂCUT POSIBIL PREJUDICIUL DE 655.000.000 EURO


De la AJFP Bihor la CSM, de la DNA Oradea la Tribunalul Bihor: cum s-au potrivit piesele unui puzzle de 655 de milioane de euro.

BALOTAJ DUBLU LA CSM: MARIUS VOINEAG NU ARE NICI ACUM AVIZ

Pe 12 martie 2026 și pe 16 martie 2026, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a votat de două ori propunerea ministrului PSD Radu Marinescu ca Marius Voineag să fie numit adjunct al Procurorului General. De două ori, rezultatul a fost identic: 3 voturi pentru, 3 împotrivă. Niciun aviz pozitiv, niciun aviz negativ. Viorel Cerbu primise, între timp, aviz unanim pentru șefia DNA, ceea ce înseamnă că Voineag pleacă oricum din funcția actuală. Dacă balotajul se menține până pe 12 aprilie 2026, ministrul Marinescu poate trimite propunerea la președintele Nicușor Dan fără niciun aviz al CSM.

Voineag conduce Parchetul General din 2021. A fost propus de Bogdan Licu, procuror cu conexiuni la SRI, ales ulterior judecător la Curtea Constituțională. Picase de două ori examenul de promovare în grad profesional înainte de numire. Ce a făcut sau ce nu a făcut în mandatul său are consecințe directe asupra dosarelor din Bihor și asupra celor 655 de milioane de euro pierdute definitiv.

csm

VOINEAG ȘI DECIZIILE CARE AU SCHIMBAT TRASEE

Decizia cu efectul cel mai direct asupra Bihorului: Parchetul General, sub conducerea lui Voineag, nu a atacat recursul prin care Curtea de Apel Cluj a dispus, în aprilie 2024, reintegrarea procurorului Cristian Ardelean și plata retroactivă a salariilor pe cinci ani. Ardelean fusese suspendat în 2019 după ce ancheta Parchetului General documentase fabricarea sistematică de probe la DNA Oradea: declarații redactate de procuror și semnate de denunțători fără ca textul să le aparțină, teste poligraf cu rezultate comunicate dinainte, două versiuni ale aceleiași declarații cu conținut diferit, rechizitorii trimise deținuților înainte de audieri, judecători intimidați când pronunțau soluții nefavorabile. Rata de achitare la DNA Oradea în 2018: 27 la sută, de patru ori mai mare decât media națională. Parchetul General a clasat cauza penală pe prescripție în februarie 2024, reținând explicit că faptele există. Voineag nu a atacat recursul. Statul a plătit.

Suma plătită — 57.000 de lei — apare în declarația de avere a soției lui Ardelean, Sabina-Mihaela Ardelean, depusă pe 28 mai 2024, la rubrica soț, sentințe judecătorești. Ea este inspector superior la Serviciul Resurse Umane al DGRFP Cluj-Napoca — instituția care coordonează ierarhic AJFP Bihor, condusă șaisprezece ani de Ioan Mihaiu. A fost selectată consilier de etică la aceeași instituție în octombrie 2021 — exact când soțul ei contesta în instanță revocarea de la DNA. Din noiembrie 2024, Ardelean conduce Secția de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Dosarele fraților Micula sunt pe masa lui.

Dincolo de dosarul Ardelean, mandatul lui Voineag mai include: clasarea dosarului de plagiat al lui Nicolae Ciucă în martie 2023, trei luni înainte ca guvernul Ciucă să îl propună șef DNA; eliminarea procurorului Carlescu în decembrie 2024, care instrumenta un dosar privind directorul ASF, Nicu Marcu — dosar clasat pe 12 martie 2025, Marcu numit director ORNISS pe 28 martie 2025, sora lui Voineag angajată la ASF din 2022 fără concurs; și dosarul vaccinurilor, în care fostul ministru Vlad Voiculescu a fost pus sub urmărire penală pe 8 decembrie 2023, cu un prejudiciu calculat de procurori de peste un miliard de euro — sumă pe care ministrul Sănătății în funcție, Alexandru Rafila, o contrazisese public, declarând că România plătise în total circa 500 de milioane.

Marius Voineag 5

Marius Voineag

MIHAIU: ȘAISPREZECE ANI LA AJFP BIHOR ȘI ULTIMELE ACTE SEMNATE

Ioan Mihaiu a condus AJFP Bihor din 2009 până în decembrie 2025. În zece ani, nu a executat silit creanța de 395 de milioane a fraților Micula. Statul a plătit în decembrie 2019 din Fondul de Rezervă. Mihaiu a rămas director șase ani după acel moment. Când, în 2025, AJFP a emis măsuri asigurătorii de recuperare, actele aveau erori de fond: suma greșită, data modificată ulterior, titlul creanței schimbat, persoana împuternicită înlocuită. Curtea de Apel Oradea a anulat totul. Înalta Curte a respins recursul în decembrie 2025. Pierdere suplimentară: 260 de milioane.

Mihaiu a plecat detașat la Administrația Financiară a Sectorului 1 București, ca director adjunct, cu salariu de director. Ultimul act: numirea doamnei Adina Micula la conducerea Unității Fiscale Orășenești Beiuș — structura care gestionează fiscal familia Micula. Câteva săptămâni mai târziu, noul director AJFP a revocat numirea și l-a desemnat în funcție pe Bogdan Bocșa. Fiul lui Mihaiu, Mihai Mihaiu, s-a angajat la stat în vara lui 2018, când tatăl era prefect al județului Bihor. Lucrează la compartimentul de Executări Silite al ANAF Bihor.

Ioan Mihaiu

Ioan Mihaiu

LIPOSCHI, MAN, MUNTEAN ȘI FUNCȚIA CARE SE MOȘTENEȘTE

Judecătoarea Crina Muntean a exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți la Tribunalul Bihor în bună parte din perioada 2009–2018. Era partenera de viață a lui Ciprian Man, șeful DNA Oradea, promovat de Kovesi la 33 de ani. Inspecția Judiciară a descoperit că dosarele cu mandate de supraveghere tehnică nu aveau filele cusute și se găseau într-un dulap din biroul Muntean, la care grefierul nu mai avusese acces. Procurorul trimitea cereri. Partenera lui aproba și ținea dosarele în biroul ei. CSM a sancționat-o cu suspendare de șase luni.

Din martie 2025, aceeași funcție — judecător de drepturi și libertăți la Tribunalul Bihor — o exercită Nicolae Liposchi. Liposchi ajunsese la Judecătoria Beiuș în aprilie 2022, când pe rolul instanței se aflau contestațiile fraților Micula la executarea silită. El și alți doi judecători au admis cererile de suspendare. Ministerul Finanțelor i-a sesizat la Inspecția Judiciară: nesocotirea din culpă a normelor, cu consecințe grave. CSM i-a găsit nevinovați. Liposchi a cerut transfer. I s-a refuzat. A fost promovat. Fără semnătura lui, nicio interceptare în dosarele Micula nu este legală. Victor Micula junior nu poate fi adus din Elveția fără mandat european de arestare, care necesită semnătura lui.

Cererile de mandate le formulează Ardelean. Liposchi le semnează sau nu. Man lucrează la Parchetul Militar Cluj. Muntean și Man au semnat, pe 12 decembrie 2025, alături de Ardelean și Kovesi, scrisoarea pentru independența justiției — fără nicio mențiune despre ce se întâmplase la DNA Oradea. Alin Haniș, cumnatul lui Sere Cornel — omul de încredere al lui Viorel Micula — conduce Poliția Bihor din 2018, fiind cel mai longeviv șef de IPJ din România. Operațiunea Jupiter a Parchetului General a adus percheziții la sediile grupului Micula în noiembrie 2025. Dosarul penal al fraților stă fără suspecți nominalizați din 2018.

Man Muntean

Ciprian Man – Crina Muntean