România va trimite până la 20 de militari în Comandamentul Forței Multinaționale pentru Ucraina
Președintele Nicușor Dan a solicitat Parlamentului încuviințarea participării Armatei României, cu până la 20 de militari, în cadrul Comandamentului operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și în structurile de comandă și control subordonate acestuia.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au stabilit, marți, să trimită solicitarea către Comisiile de apărare, urmând ca aceasta să intre pe ordinea de zi a plenului comun.
Contextul securității regionale și al Coaliției de Voință
În scrisoarea transmisă Parlamentului pe 30 martie, șeful statului arată că agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei a condus la deteriorarea semnificativă a mediului de securitate european, plasând statele din regiunea Mării Negre, inclusiv România, într-o zonă de insecuritate persistentă.
Potrivit documentului, în acest context s-a constituit „Coalition of the Willing – Coaliția de Voință pentru Ucraina”, cu scopul de a asigura, după încheierea unui acord de încetare a focului, un sistem de garanții politice și juridice pentru Ucraina. Pentru implementarea deciziilor de nivel politic în domeniul militar, în anul 2025 a fost activat Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei, structură cu caracter rotațional, dislocată prin alternanță în Franța și Marea Britanie.
Conform sursei citate, planificarea în cadrul Comandamentului se desfășoară la nivel strategic, este direcționată către îndeplinirea obiectivelor strategice ale Coaliției de Voință și urmărește realizarea acțiunilor cu utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile.
Contribuția Armatei României și domeniile de expertiză
Președintele arată că Armata României poate contribui cu personal de stat major la Comandament și la structurile de comandă și control subordonate, în domenii critice precum planificarea strategică, operații curente, securitate și apărare cibernetică. Participarea ar contribui la creșterea vizibilității, la proiectarea intereselor naționale și ar demonstra o atitudine proactivă, precum și continuitate în raporturile cu partenerii strategici.
De asemenea, șeful statului menționează că această contribuție s-ar alinia cu angajamentele naționale care vizează promovarea stabilității și securității în vecinătatea României, precum și promovarea profilului țării ca actor strategic.
Statutul participării și aprobările necesare
În scrisoarea președintelui se precizează că națiunile cadru au subliniat că participarea, la acest moment, în procesul de planificare nu implică și obligația de a disloca capabilități pe teritoriul Ucrainei și că viitoarele potențiale contribuții vor fi supuse restricțiilor și aprobărilor naționale.
Șeful statului solicită încuviințarea participării Armatei României, începând cu trimestrul II/2026, cu până la 20 de militari, personal de stat major, în cadrul Comandamentului operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și în structurile de comandă și control subordonate acestuia.
Totodată, președintele a solicitat încuviințarea pentru ca reconfigurarea contribuției naționale la Comandamentul operațional și la structurile subordonate să se poată efectua cu aprobarea ministrului Apărării Naționale, în limitele efectivelor maxime prevăzute și aprobate.