Primarul din Iași critică dur conducerea PNL după decizia de a nu vota Guvernul Niculescu
Primarul liberal al municipiului Iași, Mihai Chirică, a reacționat dur, sâmbătă, la scurt timp după ce organizația PNL Iași, din care fac parte mai mulți parlamentari, s-a pronunțat împotriva votării Guvernului Luca Niculescu.
Într-o postare pe o rețea socială, intitulată „Decuplați de realitate, hrăniți din sinecuri! În timp ce România se prăbușește, politrucii se joacă de-a politica”, edilul a arătat că sute de mii de pelerini au venit la Iași în acele zile și că a stat zilnic în mijlocul lor, ascultând oameni simpli din toate colțurile țării.
„Am văzut disperare pură: scumpiri sufocante, spitale fără bani, teama că nu mai sunt fonduri pentru pensii și salarii, o țară care se împrumută la dobânzi uriașe doar pentru a supraviețui de pe o zi pe alta”, a scris Mihai Chirică.
Acuze directe la adresa lui Alexandru Muraru
Primarul ieșean l-a vizat în mod direct pe Alexandru Muraru, despre care a spus că „trăiește complet izolat de lumea reală” și că emite „comunicate sterile de presă” care blochează „din nou orice șansă de stabilizare a țării”.
„Deconectat de la problemele românilor, obișnuit încă de la debutul carierei să sară dintr-o funcție călduță în alta și să trăiască exclusiv din sinecuri plătite din bani publici – o adevărată «specialitate» cultivată în familia sa – Muraru își permite luxul să joace politic pe umerii unei țări aflate în criză energetică și economică”, a afirmat Chirică.
Edilul a subliniat că este ușor să dai lecții despre „principii” și „blocaje” atunci când nu ai muncit o zi în mediul privat, nu știi ce înseamnă să plătești salarii, să administrezi un oraș sau să faci naveta într-un spital fără medicamente.
„Ipocrizia politrucilor depășește orice limită”
Mihai Chirică a atras atenția asupra unei duble măsuri în discursul liberalilor ieșeni, arătând că aproape aceiași miniștri care sunt atacați vehement astăzi în comunicatele de partid au ocupat exact aceleași portofolii și în Guvernul Bolojan.
„Atunci, când împărțeau puterea și se aflau la masă, acești oameni erau buni, profesioniști și frecventabili? Iar astăzi, de la o zi la alta, au devenit dintr-o dată indezirabili?”, a întrebat primarul.
El a concluzionat că această dublă măsură arată că nu principiile sau interesul românilor îi ghidează pe acești politicieni de conjunctură, ci exclusiv calculul cinic pentru propriile scaune și jocul murdar de imagine.
Avertisment pentru întreaga clasă politică
În finalul mesajului său, Mihai Chirică a transmis un avertisment dur întregii clase politice, afirmând că oamenii s-au săturat de circ și că românii nu mai au răbdare pentru războaie politice de palat, orgolii și declarații sforăitoare.
„Pelerinii de la Iași și cetățenii acestei țări vor un Guvern funcțional ACUM, care să oprească haosul economic, nu filosofii despre cum să mai amânăm investirea unei echipe guvernamentale”, a scris edilul.
El a avertizat că, dacă clasa politică va continua să pună calculele de partid și sinecurile de familie mai presus de stabilitatea României, valul de furie și nemulțumire care clocotește în populație îi va mătura pe toți.
„Treceți la muncă, votați un Guvern și lăsați ieftinelile politice! Iașul și România au nevoie de soluții de urgență, nu de lecții de la politicieni care n-au lucrat o zi în viața lor!”, a încheiat Mihai Chirică.