Predoiu critică reforma lui Abrudean: instituțiile nu pornesc de la zero

Cătălin Predoiu, despre reforma propusă la MAI: Nu e fair-play să vorbești ca și cum instituțiile ar porni de la zero

Fostul ministru al Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a transmis, marți, o serie de precizări cu privire la reformele anunțate în instituție, după ce Mircea Abrudean a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare reunite de apărare națională, cu 22 de voturi „pentru”, 7 „împotrivă” și 8 abțineri.

Predoiu l-a felicitat pe Mircea Abrudean pentru avizul obținut și i-a urat succes, însă a subliniat că o serie de puncte de vedere exprimate în cadrul audierilor trebuie analizate raportându-se la date concrete.

Nivelul încrederii în MAI și în Poliție

În ceea ce privește încrederea în instituție, Cătălin Predoiu a arătat că datele Eurobarometrului indică o evoluție crescătoare a încrederii în Poliție: 50% în toamna anului 2023, 52% în primăvara anului 2024 și 53% în primăvara anului 2026.

Potrivit fostului ministru, un alt Eurobarometru privind pregătirea populației pentru dezastre arată că 68% dintre români declară că au încredere în serviciile și autoritățile de urgență pentru gestionarea corespunzătoare a dezastrelor sau situațiilor de urgență. În cazul anumitor structuri ale MAI, nivelul încrederii este chiar mai ridicat, pompierii situându-se la 90% încredere în anul 2025.

Predoiu a menționat că aproximativ 28.000 de oameni acționează zilnic în stradă, în condițiile unui deficit de personal de aproximativ 23% și ale unor constrângeri bugetare reale.

Violența domestică și femicidul

Referitor la violența domestică și femicid, Cătălin Predoiu a precizat că în primele opt luni ale anului 2026 polițiștii au intervenit în 103.477 de cazuri de violență domestică, cu 16,3% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Numărul faptelor penale înregistrate a crescut cu 26,4%.

În același timp, numărul omorurilor comise în contextul violenței domestice a scăzut de la 54 la 44, cu 18,5%. Au fost emise 13.751 de ordine de protecție provizorii, cu 46,8% mai multe, iar în 5.334 de situații a fost aplicată monitorizarea electronică a agresorului.

Fostul ministru a subliniat că aceste mecanisme nu s-au materializat peste noapte și că este nevoie de legi mai bine articulate, de o jurisprudență mai atentă la realitatea din teren și de resurse umane suficiente pentru a crește capacitatea de protecție.

Situația conducerii structurilor teritoriale ale Poliției

În privința așa-numitului „provizorat” la conducerea structurilor teritoriale, Predoiu a arătat că, la nivelul celor 41 de inspectorate județene de poliție și al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, 33 dintre cele 42 de structuri au conducerea asigurată de titulari, în urma concursurilor.

În nouă cazuri, funcțiile sunt ocupate temporar, iar pentru patru dintre acestea procedurile de concurs sunt deja în desfășurare. Rămân cinci situații în care procedurile de ocupare trebuie continuate.

Potrivit fostului ministru, deficitul de personal este problema structurală reală, care afectează atât zona operativă, cât și posibilitatea ocupării rapide a unor funcții de conducere.

Despre reformă și condițiile aplicării ei

Cătălin Predoiu a menționat că în minister există deja un concept integrat de recalibrare instituțională, aflat de câteva luni în curs de aplicare, iar unele măsuri care țin strict de gestiunea internă a MAI sunt în plină desfășurare. Transformările din zona digitalizării, din protecția frontierei, din intensificarea combaterii traficului de droguri sau din domeniul serviciilor publice au fost lansate, iar unele au fost deja finalizate.

În privința drogurilor, fostul ministru a arătat că polițiștii antidrog au scos din circuit, în ultimii trei ani, cantități de ordinul tonelor de droguri și mii de traficanți.

Predoiu a precizat că reforma profundă a MAI presupune și un efort legislativ important, inclusiv înnoirea unui cadru normativ vechi de 10, 20 și, pe alocuri, chiar 30 de ani. Pentru această înnoire este nevoie nu doar de proiecte bune, ci și de o majoritate parlamentară solidă, stabilitate politică și predictibilitate legislativă.

Fostul ministru a încheiat prin a menționa că performanța MAI în materie de protecție a frontierei și combatere a migrației ilegale a fost apreciată de adjunctul Department of Homeland Security drept un „model”.