Nu am avut nicio discuție despre eliminarea impozitului pe pensiile de peste 3.000 de lei

Ministrul Muncii: Impozitul pe pensiile mari nu se află pe agenda Guvernului

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că în Guvern nu a fost purtată nicio discuție despre eliminarea impozitului aplicat pensiilor mai mari de 3.000 de lei, măsură adoptată în mandatul executivului anterior, cu acordul PSD. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu televizat.

Întrebat de ce a fost de acord PSD cu impozitarea acestor pensii și dacă, odată revenit la conducerea Ministerului Muncii, intenționează să corecteze această situație și să returneze banii pensionarilor, Manole a răspuns că subiectul nu se află pe agenda Executivului. „Nu am avut nicio discuție să schimbăm asta. Trebuie să recunoaștem”, a afirmat ministrul.

Echilibru între mandat și angajamentele bugetare

Florin Manole a explicat că, deși încearcă să își îndeplinească mandatul la Ministerul Muncii, trebuie să țină cont și de obligațiile pe care România și le-a asumat în fața Comisiei Europene privind reducerea deficitului bugetar.

„Și eu vreau să fiu cât de echilibrat se poate și lumea să înțeleagă că eu fac tot ce pot să îmi respect mandatul aici, la Ministerul Muncii, dar, în același timp, sunt membru într-un Guvern care reprezintă această țară și care țară are niște angajamente luate raportat la ținta de deficit și Comisia Europeană. Și eu nu vreau să fac viața mai grea niciunui alt coleg, nici premierului, nici ministrului de Finanțe, dar nici nu vreau să fac viața mai grea pentru pensionari sau pentru salariați. Adică trebuie să avem un echilibru și în decizii, și în declarații, și în acțiuni”, a declarat ministrul Muncii.

Pensiile, indexate de la 1 ianuarie 2027

În același interviu, Florin Manole a garantat că pensiile nu vor fi înghețate în 2027 și că vor fi indexate de la 1 ianuarie. O estimare neoficială a Casei Naționale de Pensii indică o creștere de aproximativ 7,3%, cu un impact bugetar de 9,6 miliarde de lei.