Nicușor Dan nu vrea dizolvarea Parlamentului: „E momentul să închidem criza asta”
Președintele Nicușor Dan a declarat că nu își dorește dizolvarea Parlamentului, chiar dacă Guvernul condus de Siegfried Mureșan nu va trece de votul de învestitură. Într-un interviu exclusiv acordat Antenei 3 CNN la New York, șeful statului a explicat că alegerile anticipate ar aduce câteva luni suplimentare de incertitudine și le-a cerut partidelor să ajungă la o înțelegere.
Nicușor Dan a subliniat că românii își doresc încheierea actualei crize politice, iar singura soluție este una negociată între partide. „Îndemn partidele la dialog. Dizolvarea Parlamentului nu este ceva ce eu îmi doresc, că asta înseamnă câteva luni în plus de incertitudine. Cred că, tot timpul când ești politician, încerci să faci ceea ce își doresc cetățenii. Iar cetățenii, în momentul ăsta, își doresc să se termine criza asta într-un fel sau altul. Și felul ăsta nu poate să fie decât unul negociat de partide. Ăsta este răspunsul”, a afirmat președintele.
Condiții pentru un guvern Mureșan și așteptările privind programul de guvernare
Președintele a precizat că urmează să se întâlnească în zilele următoare cu Siegfried Mureșan, care îi va prezenta programul de guvernare. Nicușor Dan a menționat că este interesat în mod deosebit de portofoliile de la apărare și externe, ministere cu care colaborează în mod curent, dar și de păstrarea direcției prooccidentale și a traiectoriei de deficit pentru a menține o relație corectă cu finanțatorii României.
Întrebat dacă va solicita să nu se mărească taxe, președintele a răspuns: „Cred că nu am auzit de la nimeni această opțiune. Cred că românii au atins un prag care…”
În ceea ce privește posibilitatea ca guvernul Mureșan să nu fie învestit, președintele a reiterat necesitatea dialogului între partide și a evitării alegerilor anticipate. „Eu îndemn în continuare partidele la dialog, pentru că alegerile anticipate sunt rele, în primul rând, pentru cetățeni, la fel și pentru partide. Dar când ești politician trebuie să te uiți la ce vor cetățenii și este o stare de insecuritate. Și cred că e momentul să închidem criza asta”, a declarat Nicușor Dan.
Referitor la o eventuală desemnare a unui premier politic, precum Sorin Grindeanu, sau a unui premier independent sau tehnocrat, președintele a evitat să ofere un răspuns clar, menționând că își dorește ca actualul premier desemnat să reușească să formeze guvernul, dar că este nevoie de disponibilitate din ambele părți.
Relația cu Statele Unite și trupele americane din România
În cadrul interviului, președintele a abordat și subiectul solicitării României de a găzdui mai multe trupe americane pe teritoriul său. Nicușor Dan a explicat că a avut o interacțiune scurtă cu președintele american Donald Trump la recepția oferită de acesta, în cadrul căreia au schimbat amabilități. „Mesajul, în linii mari, a fost că Statele Unite se pot baza pe România, lucru pe care îl știe deja, avem deja o istorie comună”, a spus președintele.
Șeful statului a precizat că administrația americană analizează în mod oficial dispersia trupelor americane în întreaga Europă, cu termen în noiembrie, și că România a răspuns deja la toate întrebările tehnice, oferindu-se inclusiv să împartă costul acestor operațiuni. „Așteptăm răspunsul administrației americane, timp în care, evident, avem un dialog bun”, a afirmat Nicușor Dan.
Sistemele antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție
Președintele a fost întrebat și despre informația apărută în presă potrivit căreia două sisteme antiaeriene ale României, modernizate de Rheinmetall pentru lupta antidronă, au picat testele de recepție. Acestea trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sunt gata.
Nicușor Dan a răspuns: „Se mai întâmplă. Este o procedură de recepție care se poate corecta; din câte înțeleg, nu este pe programul SAFE, ci pe o achiziție anterioară a statului român. Se întâmplă lucrurile astea.”
Președintele a legat acest subiect de discuția despre investitorii americani, menționând că aceștia au întrebat despre evoluția politică din România, iar el le-a transmis că la lucrurile serioase partidele colaborează, cum s-a văzut în cazul PNRR peste vară, și că situația financiară a țării este mult mai bună decât acum 6 sau 12 luni.