Nicușor Dan: Legitimitatea nu se mai rezumă la numărarea corectă a voturilor

Nicușor Dan: legitimitatea alegerilor nu se mai rezumă la numărarea corectă a voturilor

Președintele Nicușor Dan a participat vineri la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone, desfășurată la București, alături de premierul Luca Niculescu și de judecătorii Curții Constituționale. În discursul susținut cu acest prilej, șeful statului a enumerat pericolele din campaniile electorale moderne, în care rețelele sociale joacă un rol important.

Nicușor Dan a avertizat asupra manipulării și a știrilor false din mediul online. „Avem niște vulnerabilități în toate societățile democratice: manipularea algoritmică, publicitatea politică direcționată campaniei inautentice de influență politică și, în ultima vreme, utilizarea AI pentru producerea de materiale false”, a afirmat președintele.

El a subliniat că legitimitatea unui scrutin nu mai poate fi redusă la numărarea corectă a voturilor. „Trebuie să ne uităm la cum se desfășoară campania și mai ales la modul în care cetățenii pot să-și formeze opiniile. Lucrurile astea s-au schimbat mult în ultimii ani, în special prin prezența tot mai mare a informațiilor într-un spațiu digital”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a atras atenția asupra riscului ca vocea legitimă a cetățeanului să fie acoperită de conturi false sau de algoritmi. „Care este pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă, să fie acoperită de zeci de mii de conturi false, plătite. Sau ca un algoritm sau altul să acopere vocea legitimă a cetățeanului. Și am văzut multe exemple și evident că dreptul de a alege și a fi informat sunt distorsionate”, a spus el.

Șeful statului a evidențiat și problema rapidității cu care instituțiile pot reacționa. „Dacă o informație s-a răspândit la 20% din populație într-o formă falsă e foarte greu ca apoi oamenii să fie convinși de contrariul ei”, a explicat Nicușor Dan.

În acest context, președintele a ridicat o serie de întrebări privind adaptarea cadrului instituțional și legislativ. „Cum modernizăm legislația, astfel încât să ia în considerare astfel de fenomene noi digitale de informare? Cum facem ca instituțiile să protejeze în timp real integritatea alegerilor? Trebuie s-o spunem: este un teritoriu nou, pe care fiecare îl descoperim și orice expertiză ne ajută să construim bunul echilibru între toate drepturile fundamentale”, a afirmat el.

Nicușor Dan a menționat și finanțarea campaniilor politice ca zonă problematică. „Modul în care resursele financiare circulă s-au diversificat și avem dificultate în a reglementa cadrul fluxurilor financiare”, a declarat președintele României.