Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Summitul Arcticii despre securitate și sprijinul pentru Republica Moldova
Președintele României, Nicușor Dan, a avut duminică o întâlnire cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în marja Summitului European al Arcticii, desfășurat la Rovaniemi. Șeful statului a transmis un mesaj după discuții, în care a subliniat că parteneriatul dintre cele două țări a fost reconfirmat.
„O întâlnire productivă cu cancelarul federal al Germaniei, la Rovaniemi, în marja Summitului European al Arcticii. Discuția noastră a reconfirmat parteneriatul solid dintre România și Germania”, a declarat Nicușor Dan.
În ceea ce privește securitatea, președintele român a evidențiat necesitatea consolidării flancului estic al NATO în fața amenințărilor rusești, menționând inclusiv incursiunile dronelor în spațiul aerian al aliaților. Cei doi oficiali au abordat și potențialul cooperării industriale în domeniul apărării dintre România și Germania.
Un alt subiect important al discuțiilor l-a constituit viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene, context în care România susține un buget ambițios, cu o politică de coeziune robustă și o finanțare adecvată pentru agricultură.
Nicușor Dan a subliniat, de asemenea, că parcursul european al Republicii Moldova rămâne o prioritate pentru România, apreciind că progresele înregistrate de aceasta merită un sprijin ferm, inclusiv deschiderea în timp util a tuturor capitolelor de negociere.