Grindeanu, mesaj pentru tinerii PSD: social-democrat acum e ca mersul cu mașina fără frâne

Mesajul lui Sorin Grindeanu pentru tinerii din PSD: „Să fii social-democrat tânăr acum e ca şi când ai merge cu o maşină fără frâne”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, le-a transmis vineri participanţilor la Şcoala de Vară a tinerilor social-democraţi, desfăşurată la Neptun, că înţelege provocările cu care se confruntă aceştia, comparând situaţia cu o maşină fără frâne care trebuie condusă până la destinaţie, la ora exactă.

Grindeanu a rememorat prima şcoală de vară a tinerilor social-democraţi la care a participat după 1990, în 1998, în Ialomiţa, la Amara, unde, potrivit spuselor sale, participanţii erau „somnoroşi şi cam deshidrataţi”.

„Mă bucur să vă revăd. Acum mulţi, mulţi ani, cred că prima şcoală de vară la care am participat, şi m-a întrebat cineva la intrare, a fost în 1998 în Ialomiţa la Amara, Claudiu. Acolo s-a ţinut. Tot pe la ora asta, infernal de matinală, din punctul vostru de vedere şi al meu, şi stăteam cu toţii împreună la reuniunea TSD, ne cam sprijineam unul pe altul, eram pe atunci tineri, somnoroşi şi cam deshidrataţi. Anii, adevărat că au trecut, am rămas somnoroşi şi cam devitalizaţi, aşa. Tinereţea s-a dus, aşa zic gurile rele, căci evident că nici eu, nici colegii nu am recunoaşte, însă ceea ce realizez când mă uit la voi este cum noi am construit încă de atunci”, a afirmat Grindeanu.

Preşedintele PSD a subliniat importanţa formării unei echipe, amintind de colegii săi de generaţie, inclusiv secretarul general Claudiu Manda.

„Noi am înţeles atunci să ne facem echipă şi asta se vede, se vede nu doar la mine şi la secretarul general, Claudiu Manda, ci şi la toţi ceilalţi colegi cu noi de generaţie. Unul lângă altul, să ştiţi că am construit treptat o echipă care s-a dezvoltat şi care a produs până la urmă lucruri tangibile, dar să nu credeţi că ne-a fost uşor. Aşa că vă pot spune cu mâna pe inimă că ştiu cu ce vă confruntaţi. Ştiu ce-am păţit eu la Timiş în acei ani. Claudiu ştie ce-a păţit el la Dolj. Cu toţii ştim cu ce vă confruntaţi. Să fii social-democrat tânăr, acum, este ca şi când ai merge cu o maşină fără frâne, dar trebuie să ajungi cu ea la destinaţie şi la ora exactă”, a spus acesta.

Grindeanu a vorbit şi despre „reţeta” social-democraţilor, afirmând că aceasta a constat mereu în autenticitate şi unitate.

„Şi stai şi te întrebi cum o să reuşeşti şi dacă până la urmă merită. Cum? Aici sigur că vă pot da un răspuns autentic. Aceasta a fost mereu reţeta noastră, a social-democraţilor. Întotdeauna am fost noi, chiar dacă am fost criticaţi, mustraţi sau felicitaţi. Motiv pentru care astăzi eu n-am venit aici să vă spun ce să faceţi”, a afirmat liderul PSD.

El le-a transmis tinerilor şi ce nu îşi doreşte să vadă la aceştia.

„Nu vreau să fiţi tineri, frumoşi şi liberi cu luminiţe aprinse la telefoane. Nu vreau să ţipaţi la ordin pe lângă girafe, mimând libertatea de gândire. Nu vreau să vă jigniţi părinţii sau bunicii doar pentru că au altă opţiune politică. Şi mai ales nu mi-aş dori să vă văd plini de ură pe toţi cei care nu vă împărtăşesc punctele de vedere. Mi-aş dori să vă văd sau să văd în voi ceea ce îmi doresc să văd şi la cei doi copii ai mei, şi anume autenticitate, respect şi o viziune. Să fiţi TSD – tineri, serioşi şi dinamici. Merită acest lucru în ciuda valului de ură şi a zoaielor, că nu pot să le numesc altcumva, din online, munca voastră se vede, iar rezultatele sunt tangibile”, a mai afirmat liderul PSD.