Grindeanu, despre întâlnirea cu ambasadoarea SUA: Nu s-a discutat despre guverne
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că în întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, nu s-a discutat despre guvernele din România. Declarația a venit marți seară, în contextul demisiei ambasadoarei americane.
„Și dacă îmi spunea doamna ambasador – nu-l schimbați pe Bolojan – tot o făceam”, a afirmat Grindeanu. El a precizat că întâlnirea a avut loc în luna martie, înainte de dezbaterea internă din PSD și de votul din 21 aprilie privind schimbarea lui Ilie Bolojan.
Liderul PSD a explicat contextul întâlnirii: „În primul rând, când te invită un oficial american la masă… Desfășurarea evenimentelor în acea zi n-a depins de mine. N-am chemat-o eu în România.” Potrivit acestuia, ambasadoarea a venit la un eveniment organizat de The Economist, iar seara a fost un eveniment oficial la ambasadă unde nu a putut ajunge. Ulterior, prin cunoscuți comuni, au fost invitați la o masă.
Grindeanu a respins și acuzațiile că s-ar fi discutat despre achiziții preferențiale de gaz de la anumite firme americane. „N-a fost vorba despre cantități de gaze și așa mai departe, că nu e treaba mea, eu nu fac contracte”, a spus el.
Contextul demisiei ambasadoarei Kimberly Guilfoyle
Casa Albă i-a cerut ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, să demisioneze, la câteva zile după ce un colaborator al acesteia a făcut publice mesaje text din care reieșea că ea îi ceruse 100.000 de dolari pentru a-și achita factura de la American Express înainte de audierea de confirmare din Senat, promițându-i influență.
Guilfoyle se află de mai multe zile în centrul unui scandal, după ce mai multe investigații de presă au arătat că ar fi avut un comportament necorespunzător și posibil ilegal înainte de numirea sa și în timpul mandatului de la Atena. Marți seară, într-un mesaj pe X, fosta procuroare și jurnalistă Fox News a confirmat că și-a dat demisia, dar a precizat că acuzațiile care i-au fost aduse sunt false și că are de gând să-și apere reputația.
Kimberly Guilfoyle a venit și la București în contextul discuțiilor despre Coridorul Vertical de gaze, proiect prin care gazele naturale lichefiate americane ar urma să ajungă din Grecia spre Bulgaria, România și mai departe în regiune. La 31 martie ea s-a întâlnit la București inclusiv cu Sorin Grindeanu și Bogdan Ivan.
Bogdan Ivan: Discuțiile au vizat Coridorul Vertical
Bogdan Ivan a declarat că imaginile în care el, președintele PSD Sorin Grindeanu și consilierul prezidențial Florin Vlădică se află la un restaurant alături de ambasadoarea SUA în Grecia au fost realizate în luna martie, după conferința „The Economist din București”.
„Nu e treaba SUA ce face România și ce face un partid în Parlament legat de un guvern care a dus România în gard. Am discutat aspecte care țin de viitorul omenirii, care țin de Coridorul Vertical, aspecte tehnice care n-au avut nicio legătură cu situația publică din țara noastră”, a spus Ivan.
La rândul său, Sorin Grindeanu a explicat că, în momentul în care „te invită un oficial american la o cină, un ambasador, dacă timpul îți permite te duci”. „Am spus asta, evident m-am dus, mi-a făcut plăcere că am fost invitat, am fost mai mulți, am vorbit de lucruri corecte, de Coridorul Vertical, care e parte inclusiv a programului de guvernare”, a declarat el.