Călin Georgescu, la piața de vechituri din Oradea. Șef ADP: Nu vin producători

Călin Georgescu a vizitat Piața 100 din Oradea pentru a întâlni „producători locali”. Directorul ADP: „Este piața de vechituri, nu vin producători”

Fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu, a ajuns duminică dimineață la Piața 100 din Oradea, unde a fost întâmpinat de mii de oameni, unii veniți din alte județe. Evenimentul a avut loc în cadrul campaniei sale „Toamna Cămărilor Românești”, anunțată încă din 7 septembrie.

Georgescu a fost primit cu urale, aplauze și scandări în favoarea sa. Participanții au venit cu pâine și sare și cu numeroase steaguri tricolore, iar organizatorii le-au transmis celor prezenți că „domnul președinte va da mâna cu fiecare”. Imediat după ce a coborât din mașină, în jurul lui Georgescu s-a format o îmbulzeală, numeroși oameni încercând să se apropie de el.

Într-o postare pe Facebook, Călin Georgescu a explicat că a ales Piața 100 deoarece o consideră „un loc emblematic pentru negoțul popular bihorean” și a susținut că aici roadele muncii gospodarilor din zonă își găsesc cumpărători. „Aici – de generații – lucrurile vechi își găsesc o nouă întrebuințare, iar roadele muncii gospodarilor din zonă își găsesc cumpărători. Într-adevăr, găsești obiecte de altădată, fiecare cu povestea lui, însă găsești și mese cu legume și fructe proaspete, păsări și animale. Tocmai pe acești oameni vrem să-i aducem acum în centrul atenției”, a scris acesta.

Fostul candidat a făcut apel la români să cumpere de la producători autohtoni, crescători de animale și firme cu proprietari români. „O bucățică din Bihor așteaptă să ajungă în cămările familiilor noastre. Nimic din munca gospodarului și a producătorului autohton să nu se piardă”, a încheiat Georgescu mesajul său.

Directorul ADP Oradea: „Echipa lui Georgescu nu s-a informat suficient”

Contactat de eBihoreanul, directorul Administrației Domeniului Public (ADP) Oradea, Liviu Andrica, a declarat că echipa lui Călin Georgescu nu s-ar fi informat suficient cu privire la specificul Pieței 100. Potrivit acestuia, în piață nu sunt producători locali.

„Nu-mi place să-mi dau cu părerea despre ce a gândit altul. Probabil cineva i-a spus că acolo este multă lume duminica. Când nu este perioada concediilor, sunt cam 10.000 de oameni duminica”, a spus Andrica.

Șeful piețelor din Oradea a mai precizat că administrația pieței nu a fost contactată înainte de vizita anunțată de Georgescu și că a aflat despre aceasta de pe rețelele de socializare.

Ce se comercializează în Piața 100 din Oradea

Piața 100 din Oradea a fost inaugurată în 2018 și se întinde pe o suprafață de aproximativ 8,3 hectare. Aici se comercializează în principal haine, obiecte vechi, articole de artizanat și decorațiuni, în timp ce comerțul cu legume și fructe ocupă o suprafață mult mai mică.

Există și un sector destinat produselor agricole, cu 32 de mese amplasate pe 108 metri pătrați. Potrivit eBihoreanul, produsele sunt comercializate de agenți economici care nu au statutul de „producător local”.