Dan Dungaciu: AUR nu susține un guvern din care nu face parte
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ar putea intra în negocieri cu Partidul Social Democrat (PSD) pentru formarea unui guvern condus de Sorin Grindeanu, în scenariul în care Siegfried Mureșan nu obține votul de încredere al Parlamentului. Condiția esențială este, însă, ca AUR să facă parte din Executiv, a declarat Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al formațiunii.
Dungaciu a explicat că AUR nu va vota un guvern minoritar condus de Grindeanu dacă partidul nu va fi inclus în structura guvernamentală. El a subliniat că aceasta este o „linie roșie” asumată și votată în partid, menită să garanteze capacitatea AUR de a controla implementarea măsurilor pe care le dorește. „Nu votăm niciun guvern din care nu facem parte”, a spus el.
Primul pas îi revine PSD
Prim-vicepreședintele AUR a precizat că orice negociere depinde de o solicitare formală din partea PSD. „Dacă PSD-ul face o solicitare formală de începere a unor discuții, a unor negocieri, liniile noastre roșii sunt clare, sunt asumate. O să înceapă niște negocieri”, a afirmat Dungaciu.
El a adăugat că discuțiile nu pot avea loc decât dacă AUR va fi tratat de PSD și de președintele Nicușor Dan ca un partid egal cu celelalte, cu care se pot purta negocieri formale.
Scenariul desemnării lui Grindeanu
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, acesta având la dispoziție 10 zile pentru a forma un Cabinet și a cere votul de încredere al Parlamentului. PSD îl are în continuare drept propunere de premier pe liderul partidului, Sorin Grindeanu.
În cazul în care Guvernul Mureșan nu ar trece de Parlament, una dintre variantele luate în calcul ar fi desemnarea unui premier propus de PSD, inclusiv Sorin Grindeanu, înainte ca varianta alegerilor anticipate să intre din nou în discuție.
AUR nu avansează pretenții pentru funcții
Întrebat ce funcții ar solicita AUR într-un eventual guvern condus de Sorin Grindeanu, Dan Dungaciu a evitat să avanseze ministere sau alte poziții. „Când vom ajunge la pod, vom discuta cum să trecem podul. Problema este ca PSD-ul să facă primul pas. Noi nu am impus cordon sanitar, nici zid de foc”, a declarat el.
De asemenea, prim-vicepreședintele AUR a evitat să răspundă dacă partidul ar putea cere președinția Senatului într-o eventuală negociere, menționând că discuțiile nu au început și că nici măcar premisele nu au fost create. „Deocamdată, PSD-ul n-a făcut niciun gest din punctul acesta de vedere și îngăduiți-ne să așteptăm să vedem ce fac”, a conchis el.