AUR critică planul lui Grindeanu: „PSD trebuie să se hotărască ce vrea”

AUR critică planul lui Grindeanu: „PSD trebuie să se hotărască ce vrea”

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat luni, într-o conferință de presă susținută la Parlament, că Partidul Social Democrat trebuie să decidă clar ce urmărește în privința reformei administrative. Potrivit acestuia, social-democrații au propus mai întâi o comisie parlamentară pentru reforma administrativă, iar acum vin cu exact opusul, respectiv asumarea răspunderii Guvernului.

„PSD-ul trebuie să hotărască ce vrea. Prima oară a propus o comisie parlamentară pentru reforma administrativă și acum vine și propune exact opusul, adică asumarea răspunderii Guvernului. Trebuie să se hotărască ce vrea și să aibă în vedere faptul că dacă se va face prin asumarea răspunderii sau printr-o lege adoptată acum, punerea în aplicare nu va fi acum. Deocamdată, asta este o manevră de a evita discuția despre situația de acum și a o muta peste doi ani”, a afirmat Peiu.

Senatorul AUR a subliniat că prima chestiune ține de consecvență și că social-democrații trebuie să lămurească dacă vor să discute serios reforma administrativă în Parlament sau să opteze pentru angajarea răspunderii Guvernului.

Bugetul, între indexarea pensiilor și continuarea cheltuielilor actuale

Peiu s-a referit și la situația bugetului, apreciind că Guvernul trebuie să își asume o decizie politică în privința anumitor opțiuni. El a amintit cele două teme pentru care social-democrații vor asumarea răspunderii: reforma administrativ-teritorială și reorganizarea la nivel guvernamental.

„Fie vrea să indexeze pensiile și să scutească de plata CASS mamele aflate în concediu de îngrijire a copiilor, veteranii de război și foștii deținuți politici, fie vrea să continue actualul sistem de cheltuieli publice. Trebuie făcută o alegere politică – asta face un Guvern”, a spus senatorul AUR.

Acesta a apreciat că cele două asumări de răspundere anunțate de Sorin Grindeanu nu au cum să afecteze bugetul anului în curs și nici pe cel al anului viitor. În opinia sa, decizia politică trebuie luată pornind de la întrebarea dacă legea pensiilor rămâne în vigoare și dacă se renunță la alte cheltuieli care nu sunt urgente.

Peiu a mai arătat că premierul s-a angajat, în programul de guvernare citit în Parlament și aprobat împreună cu lista membrilor Guvernului, să nu crească nivelurile taxelor anul viitor și că ministrul de Finanțe trebuie să hotărască dacă este de acord cu acest angajament.

Lucian Mușat: inițiativele AUR, respinse „pe bandă rulantă”

Deputatul AUR Lucian Mușat a declarat, la rândul său, că inițiativele legislative ale formațiunii sunt respinse „pe bandă rulantă”, indiferent cât de bune ar fi ele. El a dat ca exemplu votul de miercurea trecută din plenul Senatului, unde a fost respins un proiect al AUR care prevedea scăderea impozitării dividendelor de la 16% la 8%.

„Ar fi fost bine ca această lege să fie admisă și sperăm că votul se va schimba în Camera Deputaților, pentru că sunt zeci de milioane de euro, sute de milioane de euro în conturile companiilor care zac acolo și care nu sunt retrase de către acționarii acestor companii din cauza acestui impozit uriaș pe dividende”, a argumentat deputatul.

Mușat a explicat că impozitul pe dividende a fost anterior de 5%, apoi a crescut la 8%, la 10%, iar anul acesta a ajuns la 16%, ceea ce reprezintă o creștere de peste trei ori. În opinia sa, banii blocați în conturile companiilor ar trebui întorși în economie, astfel încât statul să câștige mai mult.

Grindeanu vrea angajarea răspunderii pe reforma administrativă

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că îi va propune premierului ca Guvernul să își angajeze răspunderea în Parlament pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental.