Tabăra anti-Bolojan din PNL anunță că votează Guvernul Mureșan
Deputata PNL Alina Gorghiu a anunțat că va vota pentru învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan, precizând că, în cazul în care acest guvern nu va obține majoritatea, va susține și următoarea formulă de guvernare. Declarația a fost făcută într-un mesaj video publicat pe Facebook.
„Voi vota acest guvern. Și vă spun foarte clar de pe acum, dacă acest guvern va cădea, voi susține și următoarea formulă care poate să ofere României un guvern stabil, pro-european și cu puteri depline. Poziția mea de astăzi nu depinde de numele premierului, ci de obligația noastră de a scoate țara din criză”, a declarat Gorghiu.
Ea a precizat că susținerea acordată nu reprezintă „un cec în alb dat nimănui” și nu înseamnă că uită diferențele politice sau greșelile din ultimele luni. Gorghiu a menționat că a votat anterior guvernul condus de Adrian Veștea și că, la acea dată, unii colegi „s-au gândit prea mult la propria carieră” și au prelungit criza politică.
„Dacă unii s-ar fi gândit atunci mai puțin la propria carieră și mai mult la PNL și la România, țara ar fi avut deja un guvern stabil cu un guvern liberal capabil să facă reforme”, a afirmat fosta șefă a PNL.
Alina Gorghiu a subliniat că aritmetica parlamentară arată că, fără voturile de la PSD, majoritatea necesară pentru învestirea Guvernului Mureșan nu poate fi strânsă. „Știu că în actuala aritmetică parlamentară guvernul Mureșan e complicat să strângă cele 233 de voturi, nu cred că anticipatele sunt o soluție miraculoasă. Criza se va prelungi. Votez pentru stabilitate, pentru oamenii care nu mai pot să plătească costurile acestei crize”, a spus ea.
Rareș Bogdan îi îndeamnă pe liberalii din Platforma Liberal-Conservatoare să voteze guvernul
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a anunțat că le recomandă celor 23 de parlamentari din Platforma Liberal-Conservatoare din cadrul PNL să voteze guvernul, pe care l-a numit „undercover Bolojan 2”.
„Fără un Executiv stabil, România se duce în cap. Guvern stabil, legitim. Dacă se poate, fără Bolojan înăuntru. Trebuie luate decizii rapid, milioane de români trăiesc sufocați de nesiguranța zilei de mâine”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook.
Europarlamentarul l-a criticat dur pe Ilie Bolojan, pe care îl consideră direct responsabil de situația economică a țării. „Este singurul premier din istoria României care a umblat la banii persoanelor cu handicap. Care a spus că analizează dacă taie bursele sociale. Care vrea să treacă drept economist, deși nu pricepe mai nimic din ea, și își bate joc de cele mai nevoiașe categorii sociale”, a afirmat Bogdan.
Rareș Bogdan a mai spus că aritmetica parlamentară le-a arătat colegilor că trebuie să poarte discuții și cu reprezentanții PSD. El a criticat faptul că, de vineri, Ilie Bolojan îl contactează zilnic pe Sorin Grindeanu, după ce anterior afirmase că nu discută cu PSD.