Adam Atanasie revine la Primăria Goiești cu noi proiecte.

Adam Atanasie, primarul care a pus bazele moderne ale comunei Goiești timp de patru mandate, între 2004 și 2020, candidează din nou, în acest an, cu noi proiecte pentru comunitatea alături de care a rămas mereu. Comuna Goiești, unde scriitorul Alexandru Macedonski și-a petrecut o mare parte a copilăriei, are o istorie impresionantă, care își merită cu prisosință toată dăruirea și implicarea din partea unui edil. Adam Atanasie, care a fost primarul comunei cu nu mai puțin de 13 sate timp de 16 ani, revine în cursa electorală după patru ani de pauză în care a acumulat și mai multă experiență, pe care vrea să și-o dedice total cetățenilor.

Adam Atanasie este un nume pe care oamenii din Goiești îl cunosc prea bine. „Domnul primar”, așa cum au continuat să-i spună cetățenii chiar și în cei patru ani în care nu a fost edil, a fost cel care a început modernizarea comunei, în urmă cu 20 de ani, și a continuat să facă asta timp de 16 ani după. În acest an, „domnul primar”, originar din satul Adâncata, candidează pentru un nou mandat de edil din partea PSD, din dragoste și respect pentru locurile sale natale.

„Profesionalism, încredere și fapte sunt cele trei principii vitale după care mă ghidez! Vin în fața oamenilor cu realizări concrete și cu proiecte sustenabile, pentru viitor. Am deja realizări importante în comuna Goiești, proiecte de suflet care pot spune că au dezvoltat comunitatea, deja implementate pe timpul celor patru mandate. Mă bucur să pot candida din nou și îmi doresc foarte mult să fac echipă cu oamenii din Goiești, așa cum am făcut și în cei 16 ani petrecuți în funcția de primar”, a spus candidatul PSD pentru alegerile locale din acest an, Adam Atanasie.

În cei 16 ani petrecuți la Primăria Goiești, Adam Atanasie a reușit să ridice comuna, o provocare mai ales în condițiile în care localitatea are în componență nu mai puțin de 13 sate. „Domnul primar” a știut, însă, cum să procedeze de fiecare dată pentru a păstra un echilibru în dezvoltare și să îi asculte pe oameni, astfel încât să pună nevoile lor pe primul loc.

„Am așternut pe hârtie mai multe proiecte pentru viitorul nostru, care vreau să arate din ce în ce mai bine! Astfel, vreau să introducem rețeaua de apă în satul Mălăiești, dar și să continuăm modernizarea drumurilor comunale și sătești. Copiii trebuie să rămână o prioritate pentru noi, iar instituția școlii, pentru mine, a fost mereu deosebit de importantă. De aceea, vreau să amenajăm, în fosta școală cu clasele I-IV din satul Popeasa, un centru educativ pentru copii. Totodată, este extrem de importantă continuarea parteneriatului cu Fundația „Adina Stiftelsen” din Norvegia, pe partea de activități socio-educaționale. De asemenea, voi face tot ceea ce este posibil pentru a-i sprijini pe copiii proveniți din familii defavorizate, pentru a preveni abandonul școlar, asigurându-le condiții de dezvoltare cât mai apropiate de normal.

Vreau să continuăm investițiile în resursele regenerabile prin încă un parc fotovoltaic cu o putere de 30 MW, să extindem rețeaua de iluminat public economic în toate cele 13 sate ale comunei și să suplimentăm debitul de apă la nivel de comună prin construirea unui biofiltru de tratare.

Pe partea turistică și culturală, aștept cu nerăbdare să restaurăm, împreună cu Consiliul Județean Dolj, Casa Memorială „Alexandru Macedonski”, o nestemată a comunei noastre, care va fi introdusă în circuitul turistic. Astfel, vom putea să ne bucurăm de vizitatori la noi în comună, care să ne afle povestea și să se bucure, la fel ca noi, de ceea ce avem mai de preț. Totodată, îmi doresc să continuăm Festivalul Național „Alexandru Macedonski”, un gest de respect și de tribut adus marelui scriitor. Un alt proiect de suflet pentru mine este și reabilitarea Căminului Cultural Goiești, căci avem o cultură locală și tradiții care merită un spațiu optim în care să se dezvolte, să se prezinte și să se promoveze. Cișmeaua din satul Fântâni ține, de asemenea, de cultura și istoria noastră și, de aceea, voi face toate demersurile să o reabilităm.

Comuna noastră are nevoie și de o bază sportivă, pe care am gândit-o deja, ca amplasament, în zona satului Piorești. Este important să încurajăm sporturile la nivelul comunității și, de aceea, vreau să investim pentru a avea toate condițiile necesare desfășurării lor. Și, cum sportul este strâns legat de sănătate, vom dota și cabinetele medicale cu aparatură profesională, de ultimă generație.

Sunt conștient că avem multă treabă împreună și abia aștept să ne apucăm de lucru, într-o Primărie Goiești cu un sistem de organizare performant, din dragoste pentru cetățeni! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: Link