Defilările în catuse din era Kovesi sunt reluate.

Reîncep defilările în cătușe din era Kovesi?

Este de-a dreptul scandalos și dizgrațios spectacolul de cătușe pus în scenă de polițiștii de la Secția 2 și procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 în cazul profesorului Alfred Bulai, acuzat de agresiune sexuală împotriva unor studente și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. Un spectacol demn de perioada neagră în care DNA-ul Laurei Kovesi defila acuzații în cătușe, astfel încât să fie văzuți de o țară întreagă, umiliți și condamnați de opinia publică înainte de a fi judecați.

La fel ca pe vremea Laurei Kovesi, și în cazul lui Alfred Bulai acesta a fost mai întâi distrus la nivel de imagine cu informații scurse din dosar, încă dinainte de a fi pus sub urmărire penală. Nu ne erijăm în apărătorii profesorului Alfred Bulai, care merită să ajungă după gratii dacă a comis într-adevăr faptele de care este acuzat, însă ceea ce s-a petrecut în cazul său, miercuri, 4 septembrie 2024, și joi, 5 septembrie 2024, reprezintă un circ mediatic oribil, cu scene care nu au ce să caute într-un stat de drept și într-o societate în care drepturile omului sunt cu adevărat respectate.

Parada de mascați la ușa lui Bulai și cătușele la spate

În primul rând, revoltător a fost modul în care polițiștii au descins la locuința acestuia în dimineața zilei de miercuri, 4 septembrie 2024. O armată de polițiști, unii dintre ei purtând cagule – de parcă ar fi avut de-a face cu un individ violent ce ar fi putut apoi să se răzbune pe anchetatori (cum s-a întâmplat, spre exemplu, în cazul fraților Cămătaru) – i-au percheziționat locuința și apoi l-au scos din casă pentru a-i fi percheziționată și mașina, în parcarea blocului, astfel încât toți vecinii și toți trecătorii să poată asista la procedură. Uluitor, toate aceste acțiuni s-au petrecut în direct, cu jurnaliștii transmitând live în timp ce stăteau în jurul autoturismului lui Bulai.

Ulterior, tot miercuri, 4 septembrie 2024, Bulai a fost dus la audieri la Secția 2 de Poliție, flancat de polițiști, din nou unii dintre ei cu cagule pe față. La scurt timp, Bulai a ieșit în cătușe. Imaginea a fost însă una terifiantă. Din motive de neînțeles, probabil doar de dragul de a face circ mediatic, Bulai a fost încătușat cu mâinile la spate, o metodă care se aplică doar atunci când individul este agresiv și violent ori există riscul ca integritatea fizică a polițiștilor și a altor persoane să fie pusă în pericol.

Sursa: topsecretcraiova.ro