Administrația Fondului pentru Mediu plătește 120.000 lei cu garanție Trustee Capital după patru victorii consecutive ale emitentului în instanță, în timp ce menține plângerea penală reconsolidată. O analiză a constrângerilor care forțează această aparentă iraționalitate.
COMPLEXITATEA MOȘTENIRII TOXICE
Florin Bănică și Adrian Corbu au preluat o situație imposibilă creată de fostul președinte interlop Laurențiu Neculaescu. După ce Trustee Capital Management IFN a obținut patru victorii zdrobitoare – suspendarea adresei BNR pe 13 decembrie 2024, suspendarea prevederii discriminatorii pe 23 decembrie 2024, suspendarea integrală a art. 15 pe 12 martie 2025 și anularea definitivă pe 15 aprilie 2025 – noua conducere s-a trezit într-o capcană juridică.
Retragerea plângerii penale după aceste înfrângeri ar fi echivalat cu admiterea că predecesorul lor a fabricat acuzații false cu rea-credință. Această admitere ar fi expus nu doar pe Neculaescu, ci întreaga conducere AFM la răspundere penală pentru denunț calomnios și abuz în serviciu. În această situație, continuarea unei acțiuni pierdute devine mai sigură decât oprirea ei.
Plata de 120.000 lei către Teleson pe 3 iunie 2025 folosind garanția Trustee nu reprezintă neapărat o admitere a validității, ci o cedare tactică în fața unei amenințări imediate care ar fi putut paraliza instituția. Când funcționarii sunt amenințați personal cu răspunderea juridică, calculul instituțional se schimbă dramatic.
CONSTRÂNGERILE SISTEMICE REALE
Dan Suciu de la BNR operează într-un cadru de supraveghere financiară care nu a fost conceput pentru era digitală transfrontalieră. O instituție financiară din Estonia care emite garanții pentru programe românești fără prezență fizică locală creează provocări reale de monitorizare și executare. Faptul că patru instanțe au dat dreptate Trustee Capital nu rezolvă aceste probleme practice de supraveghere.
Comisia de evaluare condusă de Pătru Mihai se confruntă cu dilema imposibilă de a alege între respectarea hotărârilor judecătorești și protejarea fondurilor publice de riscuri pe care instanțele le-ar putea subestima. Laura Dobre și colegii săi din comisie operează într-o zonă gri unde legalitatea strictă și prudența financiară pot intra în conflict.
Instalatorii eliminați din programe după ce investiseră în echipamente și personal sunt victime colaterale ale acestui conflict sistemic. Suferința lor este reală, dar eliminarea preventivă poate fi văzută ca un rău mai mic decât colapsul întregului program dacă garanțiile s-ar dovedi neexecutabile într-o criză.
FALSUL INTELECTUAL CA ULTIMĂ OPȚIUNE
Menținerea plângerii penale după patru înfrângeri clare constituie într-adevăr fals intelectual prin omisiune cu rea-credință. Florin Bănică știe că garanțiile Trustee sunt valide juridic – instanțele au confirmat acest lucru de patru ori. Totuși, el alege să perpetueze ficțiunea juridică a fraudei pentru că alternativa ar fi admiterea că AFM a funcționat ani de zile pe baza unor evaluări complet eronate. Această persistență în fals nu vine din malițiozitate pură, ci din calcule de supraviețuire instituțională. Dacă AFM ar admite acum că toate garanțiile Trustee respinse erau valide, ar deschide poarta pentru sute de procese în despăgubiri. Suma totală ar putea depăși bugetul anual al instituției.
Plata selectivă către cei care amenință direct demonstrează că AFM cunoaște adevărul dar alege să-l nege public. Este o formă perversă de management al riscului – plătești pe cei care pot face probleme imediate și ignori restul, sperând că majoritatea nu vor avea resursele sau curajul să atace.
PREȚUL ONESTITĂȚII INSTITUȚIONALE
Aura Anca Roxana Cristea și Ginela Loredana Moldoveanu mențin disciplina internă nu din sadism administrativ, ci pentru că orice fisură în frontul unit ar putea duce la prăbușirea întregului castel de cărți. Dacă un singur funcționar ar admite public că știe despre validitatea garanțiilor Trustee, efectul domino ar fi devastator.
Soții Aurelian și Laura Dobre continuă sistemul de evaluări discriminatorii și plângeri fabricate pentru că oprirea ar însemna recunoașterea implicită a abuzurilor anterioare. În sistemul juridic românesc, această recunoaștere ar putea fi folosită împotriva lor în procesele inevitabile care ar urma. Contractele cu clauze abuzive care interzic accesul la justiție sunt ultima linie de apărare împotriva unui tsunami de litigii. Fără aceste clauze, fiecare dintre cei sute de instalatori prejudiciați ar putea paraliza AFM prin acțiuni simultane în instanță.
CONCLUZIA DUREROASĂ
AFM operează într-un univers kafkian unde respectarea legii ar duce la colaps instituțional, iar perpetuarea ilegalității devine singura cale de supraviețuire. Cele patru victorii ale Trustee Capital au creat o realitate juridică pe care AFM nu și-o poate permite să o recunoască fără să se autodistrugă.
Contradicția de a plăti cu instrumente pe care le urmărești penal nu este stupiditate, ci disperare instituțională rafinată la nivel de artă. Este prețul pe care o instituție capturată de propria istorie toxică îl plătește pentru a supraviețui încă o zi. Această perspectivă nu scuză crimele administrative comise. Dar explică de ce, în absența unei reforme radicale cu protecție pentru cei care spun adevărul, AFM va continua să opereze în contradicție flagrantă cu realitatea juridică. Este tragedia unei instituții prinsă între adevărurile pe care le știe și minciunile pe care trebuie să le susțină pentru a nu se prăbuși sub greutatea propriilor crime trecute.