Mai mult, publicitatea foarte agresivă, nereglementată până acum în nici un fel, le „vinde” acest obicei ca pe unul care ține un stil de viață urban și cool.
Am susținut ieri prin votul meu în cadrul Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților inițiativa legislativă liberală de interzicere a publicității la țigările electronice. Este, de altfel, un proiect de Lege printre ai cărui co-semnatari mă număr.
Prin modificarea Legiii Audiovizualului, precum și a celei privind Publicitatea, promovarea explicită pentru produsele din tutun, ţigaretele electronice, inclusiv de tip Vape, produsele destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului si a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, precum si pentru pliculețele cu nicotină pentru uz oral (pouch-uri) va fi interzisă. Așadar, măsura vizează atât spațiul media, cât și pe cel stradal/spații publice și o consider binevenită.
Prin interzicerea expunerii la astfel de reclame, sperăm să reducem atracția pe care aceste produse o exercită asupra tinerilor, descurajând inițierea fumatului în rândul acestora. Este vital să combatem imaginea „romanțată” a fumatului promovată în publicitate, pentru a contracara efectele sale nocive asupra sănătății.
Este responsabilitatea noastră, ca legiuitori, să asigurăm un mediu în care tinerii să poată crește și dezvolta în siguranță, departe de influențele nocive ale industriei tutunului și a produselor sale inovative, dar periculoase.
Provocările de securitate din Marea Neagră au adus în prim-plan Direcția Hidrografică Maritimă, mai ales că este structura care emite avertismentele pentru navigație privind prezenţa minelor marine pe căile de navigaţie. Una dintre structurile DHM este Secția informații geospațiale marine pentru lupta contra minelor (MWDC – Mine Warfare Data Center).
Aceasta este specializată în prelucrarea, analiza și managementul datelor specifice luptei contra minelor (MCM – mine countermeasures) din zona de responsabilitate a Forțelor Navale române.
De asemenea, are rol și în diseminarea produselor standardizate/nestandardizate specifice către structurile de comandă și forțele specializate, naționale şi ale Alianţei Nord-Atlantice, în sprijinul procesului de planificare și executare a operațiilor de lupta contra minelor.
A fost înființată în anul 2011, ca urmare a acceptării de către România a unei ținte de apabilități NATO din domeniul MCM. Pentru îndeplinirea cerințelor, personalul MWDC administrează baze de date cu informații despre contacte/obiecte subacvatice şi date de mediu specifice.
Principalele produse finite standardizate ale structurii conțin informații de natura luptei contra minelor, în format digital-vectorial, asigurând superioritatea informațională în zona de responsabilitate și exploatarea tactică a mediului de luptă și contribuie la planificarea şi executarea operațiilor specifice MCM de forțele specializate proprii şi NATO.
Odată cu izbucnirea conflictului ruso-ucrainean, în februarie 2022, pentru a răspunde eficient la o nouă amenințare în spațiul maritim, reprezentată de obiectele şi minele marine în derivă, Forțele Navale române au pus la dispoziție o serie de capabilități pentru activitatea de monitorizare a situației actuale de securitate.
Astfel, personalul secției monitorizează zilnic informațiile referitoare la minele în derivă, descoperite în Marea Neagră, şi primește informații de la structuri militare și civile cu care Direcția Hidrografică Maritimă colaborează.
De asemenea, acționează la chemare pentru a analiza imaginile observate și semnalate pe mare, în vederea identificării acestora și, cu suportul structurii de meteorologie şi oceanografie (METOC) din cadrul DHM, realizează estime de deplasare a acestor obiecte din zona de responsabilitate a Forțelor Navale române.
Chiar dacă tehnologia a avansat mult în ultimii ani şi ajută la prognoze din ce în ce mai bune, oamenii sunt acei cărora le revine ultima analiză. Aşa că am stat de vorbă cu doi marinari militari ce sunt angrenaţi în realizarea unor produse extrem de necesare ca răspuns la provocările mediului de securitate de la Marea Neagră.
Căpitanul inginer Fabian Ciubotariu are 34 de ani și a absolvit Academia Navală Mircea cel Bătrân în anul 2012, la specializarea navigație, hidrografie și echipamente navale. După finalizarea studiilor, a fost repartizat la Divizionul 88 Vedete Fluviale Amiral Gheorghe Sandu, la Tulcea, unde a încadrat funcții de ofițer secund și comandant de navă timp de patru ani. Din anul 2017 activează în cadrul Direcției Hidrografice Maritime, la început pe funcția de ofițer specialist, apoi ca șef Laborator produse geospațiale pentru lupta contra minelor.
Fiecare aspect al domeniului în care activez este esențial, iar competența profesională de specialist implică o îmbinare a cunoștințelor din domeniul luptei cu minele și cele de analiză geospațială. În acest sens, este necesar un studiu aprofundat constant ale celor două domenii pentru a furniza produse de înaltă calitate. Îmi place în mod deosebit să analizez imaginile și datele pentru a le transpune în format digital. Desigur, acest lucru presupune o analiză detaliată, consumatoare de timp, iar cel mai dificil proces constă în realizarea unui produs finit de calitate, prin precizie și acuratețe mare, în cel mai scurt timp. Direcția Hidrografică Maritimă reprezintă pentru mine nu doar un loc de muncă, ci a doua mea casă, iar echipa cu care lucrez devine a doua mea familie. Colaborarea în cadrul acestei echipe este o experiență plăcută, iar unitatea și susținerea reciprocă contribuie la succesul colectiv și la un mediu de lucru sănătos.
Căpitan inginer Fabian Ciubotariu
A urmat cursuri de specializare în sisteme de informații geospațiale (GIS), de analiză și exploatare a imaginilor aerospațiale, precum și de instruire în elaborarea straturilor militare adiționale de hartă.
În cadrul activității mele, se pune accent pe utilizarea tehnologiei digitale, spune căpitanul inginer Fabian Ciubotariu. Astfel, transpunem informațiile despre mediul marin, relevante pentru domeniul luptei cu minele, în produse digitale standardizate, care asigură cunoașterea mediului de luptă pentru o mai bună și eficientă exploatare tactică a acestuia.
Totodată, aceste produse standardizate NATO, denumite straturi militare adiționale de hartă, asigură interoperabilitatea dintre centrele de date pentru lupta contra minelor și forțele specializate ale Alianţei Nord-Atlantice și naționale.
Sunt pasionat de ceea ce fac și îmi doresc extinderea cunoștințelor și abilităților mele în domeniul cartografiei prin obținerea unei certificări internaționale de cartograf, ceea ce îmi va oferi oportunitatea de diversificare a experienței profesionale, precum și de a crește calitatea produselor specifice, a declarat căpitanul inginer Fabian Ciubotariu.
Aspirantul inginer Miruna Ichim are 24 de ani și a absolvit Academia Navală Mircea cel Bătrân anul trecut, la specialitatea navigație, hidrografie și echipamente navale. În cei patru ani de studii a reușit să-și îndeplinească obiectivele stabilite cu note foarte bune și a participat la sesiuni de comunicări si conferințe naționale și internaționale (SEA CONF, CADET NAV, TALENT AFA, CERC ATM), unde lucrările și referatele sale au fost apreciate și premiate.
Experiența se obține în timp și prin mult studiu. La aceste două condiții se adaugă îndrumările și sfaturile superiorilor și colaboratorilor din cadrul serviciului, precum și oportunitatea de a participa la cursuri de specializare. Încă din primele zile de activitate la Direcția Hidrografică Maritimă am apreciat deschiderea, receptivitatea și căldura cu care am fost primită. Cu siguranță, relațiile create deja vor contribui la formarea mea ca bun ofițer al Forțelor Navale române.
Aspirant inginer Miruna Ichim
A participat la programul Erasmus, în timpul căruia a parcurs un semestru la Academia Navală din Gdynia, Polonia, dar și la cursuri de robotică și machine learning, la Universitatea de Științe și Tehnologie, din Alesund, Norvegia, ocazie cu care a aprofundat pasiunea sa pentru informatică. Acum ocupă funcția de ofițer specialist în Laboratorul analiză informații MCM.
Rezultatele bune obținute în cei patru ani au condus la un loc fruntaș în clasamentul promoției, ceea ce i-a oferit posibilitatea de a alege o funcție la Direcția Hidrografică Maritimă. Aspirantul inginer Miruna Ichim știa că este o unitate de elită a Forțelor Navale române și care urmărește dezvoltarea digitală și tehnologică în îndeplinirea obiectivelor specifice.
Ideea de a veni la Laboratorul analiză informații MCM a apărut din dorința de a contribui cât mai mult la reușita operațiilor specifice forțelor specializate în lupta contra minelor, având în vedere contextul actual si pericolul real pe care îl reprezintă minele marine în derivă în Marea Neagră.
Planurile de viitor includ, pe lângă mult studiu individual, participarea la cursuri de specializare și formare profesională în automatizarea proceselor prin care Secția informații geospațiale marine pentru MCM își îndeplinește responsabilitățile. De asemenea, adaug și performanțe personale și o continuă autodepășire, a specificat aspirantul inginer Miruna Ichim. (L. Irimia – Foto: Arhivă DHM).
Această colecție adună piese de epigramă, caricatură și umor, oferind o privire amănunțită asupra acestui stil de artă. Constantin Tudorache, epigramist și autor renumit, va fi însoțit de George Corbu, liderul Uniunii Epigramiștilor din România, și Cornel Zeana, un medic cardiolog cu o pasiune pentru scris. Ilie Gâlea și Nelu Stan, doi actori talentați, vor aduce la viață cuvintele autorilor, interpretând o selecție de lucrări pline de umor. În plus, vizitatorii vor avea ocazia să admire o expoziție specială în Rotonda bibliotecii, unde vor fi expuse grafică satirică semnată de Constantin Tudorache și portrete ale acestuia realizate de cunoscuți artiști români. Evenimentul va beneficia și de prezența membrilor Cenaclului Uniunii Aforiștilor din România, Filiala Prahova, aducând împreună iubitori ai cuvântului scris și ai umorului fin. Această întâlnire promite să fie o celebrare a talentului românesc în domeniul literaturii pline de umor, aducând un omagiu maeștrilor contemporani ai epigramei și artei narative spirituale.
In plenul Camerei Deputaților, a fost adoptat Proiectul de lege privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri, precum și pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (Pl-x 816/2023).
Am fost coinițiator al acestei propuneri legislative care are în vedere organizarea Registrului național automatizat cu traficanții de droguri sau autori ai altor infracțiuni din sfera ilicitului de droguri.
Fiind un instrument menit să prevină infracțiunile și recidiva, datele înscrise vor putea fi comunicate de autorități şi către alte state.
Sursa: [https://www.incisivdeprahova.ro/2024/02/29/george-siscu-deputat-pnl-observam-in-ultimii-ani-preponderent-in-randul-adolescentilor-si-tinerilor-o-crestere-alarmanta-a-fumatului-in-noua-forma-fara-ardere/](https://www.incisivdeprahova.ro/2024/02/29/george-siscu-deputat-pnl-observam-in-ultimii-ani-preponderent-in-randul-adolescentilor-si-tinerilor-o-crestere-alarmanta-a-fumatului-in-noua-forma-fara-ardere/)