Cauzele asteniei de primăvară
Deși comunitatea științifică nu a deslușit încă pe de-a întregul cauzele asteniei de primăvară, se presupune că ea este declanșată în mare măsură de stresul la care este supus organismul în perioada de tranziție dintre sezonul rece și cel cald. Pe durata iernii, tindem să urmăm un regim alimentar mai sărac în vitamine, minerale și nutrienți de calitate. În același timp, facem mai puțină mișcare și suntem în mare măsură privați de lumina binefăcătoare a soarelui. Toți acești factori ne pot perturba într-o anumită măsură și echilibrul hormonal, afectându-ne de pildă nivelul melatoninei, supranumită „hormonul somnului”, și al serotoninei, supranumită „hormonul fericirii”, dar care influențează între altele și calitatea somnului, nivelul apetitului sexual și modul în care decurg procesele de învățare. Pe acest fond, nu tocmai optim, organismul trebuie să facă primăvara efortul de a se adapta schimbărilor care survin odată cu debutul sezonului cald. Zilele devin mai lungi, iar instabilitatea atmosferică este mai pronunțată ca de obicei. Variațiile de temperatură și presiune atmosferică pot influența valorile tensiunii arteriale și pot avea un impact negativ asupra persoanelor meteosensibile. Ca și când toate acestea nu ar fi de ajuns, primăvara ne confruntăm și cu hopul trecerii la ora de vară, care ne poate perturba într-o și mai mare măsură ritmul circadian, făcându-ne să ne simțim obosiți și apatici zile la rând. Printre posibilele cauze ale asteniei de primăvară se mai numără suprasolicitarea fizică sau intelectuală, nivelul ridicat de stres și dificultățile de adaptare la noua rutină pe care o presupune adesea debutul sezonului cald. La declanșarea asteniei pot contribui de asemenea alergiile sezoniere.
Simptomele asteniei de primăvară
Astenia de primăvară ne poate afecta atât în plan fizic, cât și la nivel psihic și mental. Printre simptomele ei se pot număra: Stările de oboseală și slăbiciune (inclusiv la nivel muscular), Amețelile, Modificarea apetitului, care poate determina creșterea sau scăderea bruscă în greutate, Scăderea tensiunii arteriale sau palpitațiile, Scăderea libidoului, Durerile de cap și musculare, Tristețea, apatia, irascibilitatea, anxietatea, melancolia sau scăderea motivației, Dificultățile de concentrare, confuzia sau tulburările de memorie, Tulburările de somn, precum dificultățile de adormire și trezirile nocturne.
Cum putem combate astenia de primăvară
Deși mai este numită și „febra de primăvară”, astenia nu este o boala și, prin urmare, nu există un tratament specific împotriva ei, ea trecând în mod normal de la sine. Există totuși câteva metode pentru a grăbi acest proces, pentru a preveni astenia de primăvară sau pentru a ameliora măcar unele dintre simptomele ei: Activitățile în aer liber și expunerea la soare, care favorizează între altele sinteza de vitamina D, Hidratarea adecvată, Culcatul și trezitul la ore fixe, care poate ajuta la reglarea ritmului circadian și la creșterea calității somnului. Ideal e să dormim minimum 7 ore pe noapte. Pentru a dormi cât mai bine, este de asemenea important să respectăm și alte reguli de igienă a somnului. Recomandabil este de pildă să aerisim bine dormitorul, să nu cinăm la ore târzii, să renunțăm la ecrane cu cel puțin o oră înainte de a ne culca și să folosim pe cât posibil așternuturi și pijamale din țesături naturale. Astfel, cresc șansele să dormim bine și să fim a doua zi mai odihniți, mai bine dispuși și cu mintea mai limpede. Mișcarea fizică moderată, făcută cel puțin 30 de minute pe zi, ajută la creșterea nivelului de serotonină și a altor hormoni responsabili cu starea de bine. În plus, exercițiile fizice pun sângele și mușchii în mișcare, făcându-ne să ne simțim mai energici. O dietă adecvată, bogată în fructe și legume proaspete. O variantă excelentă sunt cele de sezon, precum urzicile loboda, leurda, ceapa verde și ridichile, care sunt deosebit de bogate în vitamine, minerale și alți nutrienți și ne pot ajuta să trecem mai ușor peste perioada de adaptare dintre sezonul rece și cel cald. Recomandate în această perioadă sunt și alimentele bogate în vitamina C, precum citricele, sau în triptofan (un aminoacid care stimulează secreția de serotonină), printre care se numără ouăle, produsele lactate, peștele, nucile și cerealele integrale. Probioticele, prezente în alimente precum iaurtul sau murăturile, ne pot ajuta și ele să depășim mai ușor astenia de primăvară, pentru că întăresc organismul și pot ameliora stările de oboseală. Unele ceaiuri pot fi la rândul lor de ajutor în combaterea asteniei de primăvară, deoarece ne pot oferi un plus de energie (de exemplu ceaiul verde și de ginseng), ne pot îmbunătăți starea de spirit sau ne pot ajuta să dormim mai bine (de pildă ceaiul de roiniță, de valeriană ori de passiflora). Combaterea stresului, de exemplu cu ajutorul meditației, al plimbărilor în natură, al băilor și al masajului sau al altor activități care ne fac plăcere și ne relaxează, precum cititul, dansul sau scrisul în jurnal. De mare ajutor ne poate fi și să socializă și să ne angajăm în activități recreative, de tipul ieșirilor la picnic alături de prieteni și de familie.
Când e indicat să mergem la medic
Simptomele asteniei de primăvară durează, în mod obișnuit, undeva între 10 și 20 de zile. Dacă simptomele persistă mai mult de atât sau dacă bănuiți, de exemplu pe baza istoricului dvs. medical, că în spatele lor s-ar putea totuși ascunde altceva, este foarte important să vă prezentați la un specialist. Mai ales că astenia de primăvară poate fi foarte ușor confundată cu alte afecțiuni, precum anemia, depresia sezonieră, anumite infecții sau o boală autoimună. Pentru a identifica precis cauzele simptomelor dvs., medicul v-ar putea recomanda între altele efectuarea unor analize, precum hemograma completă, sideremia sau analiza funcției tiroidiene.
Sursa: corectnews.com