Ministra Mediului anulează achiziția avionului pentru scanarea pădurilor, fosta ministră o acuză că blochează monitorizarea tăierilor ilegale
Ministra Mediului, Natalia Intotero, a anunțat că a anulat achiziția unui avion destinat scanării pădurilor, în cadrul unui proiect finanțat inițial prin PNRR. Ea a declarat că nu există fonduri, că aeronava ar fi fost scoasă de Comisia Europeană din finanțare și că în minister nu a găsit niciun document oficial care să explice situația.
Potrivit ministrei, în iunie 2025 Comisia Europeană ar fi decis ca avionul să nu mai fie finanțat prin PNRR, însă această informație nu este susținută de vreun document găsit în minister. „Nu avem un document oficial de la Comisia Europeană. Am contactat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. O să încerce în următoarele zile să îmi prezinte corespondența, dacă a existat, pentru că aici, în minister, nu mi-au pus la dispoziție un document din care să reiasă că, într-adevăr, a fost ceva scris din partea Comisiei Europene sau a fost o discuție între fosta conducere de la acest minister și fosta conducere de la MIPE”, a declarat Natalia Intotero.
Ministra a precizat că a moștenit un contract fără finanțare și că, pe lângă costul avionului, ministerul ar fi avut nevoie de piloți și de bani pentru întreținere. „Nu există specialiști în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor care să piloteze acest avion, dacă s-ar fi achiziționat și prin PNRR; da, partea de mentenanță și multe alte aspecte”, a spus ea. Potrivit ministrei, sistemul LIDAR aerian a fost achiziționat cu 22 de milioane de lei.
Achiziția făcea parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri pentru combaterea tăierilor ilegale, cuprinse în jalonul 167 din PNRR, prin care au fost deja cumpărate 1.050 de camere pentru transporturile de lemn, 350 de puncte de monitorizare video și sisteme de scanare. Ministra a arătat că nu a primit încă un răspuns la întrebarea de ce s-a mers mai departe cu achiziția avionului, evaluat la aproape 20 de milioane de lei, dacă acesta fusese deja scos din finanțarea europeană.
Întrebată despre firma din Oradea care câștigase contractul, Natalia Intotero a spus că nu știe cum a fost atribuit și că există o investigație. Ea a adăugat că va căuta, împreună cu ceilalți membri ai Guvernului, o soluție pentru ca jalonul din PNRR să nu fie pierdut, inclusiv prin discuții cu Ministerul Apărării. „Am demarat deja discuții cu domnul ministru Radu Oprea”, a mai declarat Intotero.
Diana Buzoianu: fără avion, sistemele de scanare nu pot fi folosite
La scurt timp după declarațiile ministrei, fosta ministră a Mediului Diana Buzoianu, de la USR, a reacționat pe Facebook, acuzând PSD că încearcă să arunce vina pe USR pentru tot ce nu merge în ministere. „Astăzi aflu că AM PREGĂTIT EU CUMPĂRAREA UNUI AVION DE 4 MILIOANE DE EURO! Cu isteria aferentă că USR VOIA AVIOANE! Și cu doamna Intotero care anunță triumfător acum câteva minute că a oprit ea achiziția”, a scris aceasta.
Fosta ministră susține că licitația și caietul de sarcini au fost făcute înainte ca ea să preia conducerea ministerului, iar scopul achiziției era monitorizarea constantă a pădurilor, pentru ca tăierile ilegale să poată fi depistate și sancționate. „Există o licitație pentru achiziționarea unui avion lansată ÎNAINTE de mandatul meu. Caietul de sarcini cu toate cerințele tehnice a fost făcut ÎNAINTE să ajung eu la minister. Nu a vrut USR această achiziție, șoc. A fost lansată această achiziție la începutul anului 2025, pentru că era parte dintr-un jalon din PNRR. Pe scurt, se dorea scanarea recurentă a pădurilor ca să poată fi urmărite și sancționate tăierile ilegale”, a mai susținut aceasta.
Buzoianu confirmă că avionul a fost scos din finanțarea europeană, dar spune că ministerul a reușit să păstreze sistemele de scanare, care nu pot funcționa însă fără o aeronavă potrivită. Potrivit acesteia, o astfel de aeronavă nu ar exista nici la Ministerul de Interne, nici la Ministerul Apărării. „Fără avion achiziționat, însă, aceste sisteme nu pot fi folosite decât dacă se închiriază un avion. Asta aduce un cost mult mai mare pentru minister din orice calcul realizat”, a precizat fosta ministră.
În opinia sa, decizia de anulare a achiziției va face ca echipamentele cumpărate să rămână nefolosite. „Această decizie a doamnei Intotero a blocat folosirea echipamentelor de scanare a pădurilor. Adică vor aduna praful în hangare echipamente de milioane de lei, fără să mai fie niciun hectar de pădure scanat”, a mai scris Diana Buzoianu. Fosta ministră a răspuns și criticilor care se întreabă de ce pădurile nu ar putea fi scanate cu drone: „Pentru că senzorii erau prea grei pentru a fi folosiți cu drone”.