PSD acuză USR de dublu standard în privința numirilor în companiile de stat
Partidul Social Democrat a lansat, miercuri, pe rețelele sociale, o serie de acuzații la adresa USR, pe care îl acuză că aplică un dublu standard în privința standardelor de integritate pe care le invoca în opoziție. Social-democrații susțin că reprezentanții USR au uitat rapid de propriile declarații și de principiile pe care le promovau înainte de a ajunge la guvernare.
Conform mesajului publicat de PSD, în doar câteva luni de la preluarea unor responsabilități guvernamentale, USR și-a numit oamenii în funcții bine remunerate. Social-democrații afirmă că doar în companiile din subordinea Ministerului Economiei, USR a plasat 32 de persoane în 38 de poziții din consiliile de administrație ale companiilor de stat, iar acestea cumulează venituri de aproximativ 276.000 de lei pe lună.
Potrivit PSD, printre persoanele promovate în aceste funcții se numără foști parlamentari, persoane condamnate penal sau membri de partid. Social-democrații îl menționează în acest context pe Nicu Fălcoi, fost parlamentar USR, despre care susțin că are un venit lunar total de 24.000 de lei doar din consiliile de administrație.
Un alt exemplu oferit de PSD este Adriana Miron, despre care social-democrații afirmă că a fost condamnată penal pentru abuz în serviciu. Potrivit PSD, aceasta câștigă lunar aproape 20.000 de lei din două funcții de administrator special la Pirochim Victoria și IOR S.A., iar la aceste sume se adăuga și salariul de secretar general al Ministerului Economiei, funcție ocupată până la învestirea noului Guvern.
PSD mai susține că Ion Daniel Popescu încasează 22.000 de lei lunar din două consilii de administrație în care ar fi fost numit la propunerea ministrului USR, respectiv la Uzina Mecanică București și Sanevit. De asemenea, Aurora-Speranța Munteanu, despre care social-democrații afirmă că este pensionară, ar fi fost numită administrator special la Romarm, cu un venit lunar de 17.000 de lei, după ce ar fi fost și consilier onorific al fostei viceprim-ministre Oana Gheorghiu.
Potrivit aceleiași surse, există companii în care USR a numit oameni în aproape tot consiliul de administrație. PSD exemplifică Societatea Națională de Radiocomunicații, unde, susține partidul, 6 dintre cei 7 membri ai consiliului de administrație au fost numiți de USR, cu o indemnizație lunară de 14.000 de lei, și Societatea Națională a Apelor Minerale, unde toți membrii consiliului de administrație ar fi numiți de USR, printre aceștia aflându-se și fostul senator USR Cristian Bordei.
În mesajul citat, social-democrații concluzionează că USR ar cere standarde doar atunci când este vorba despre PSD, dar le-ar uita rapid atunci când ajunge la putere.