Ministrul Transporturilor a confundat tunelul Momaia cu numele actorului Jason Momoa

Ministrul Transporturilor a confundat numele tunelului Momaia cu cel al actorului Jason Momoa

Ștefan Ovidiu Popa, noul ministru al Transporturilor, a efectuat marți o vizită pe șantierul Secțiunii 4 (Curtea de Argeș–Tigveni) a Autostrăzii Sibiu–Pitești. Cu prilejul inspecției, oficialul a susținut un discurs privind stadiul lucrărilor, însă a greșit numele tunelului Momaia, pe care l-a numit „Momoa”.

„Am fost și în tunelul Momoa, care are o distanță de 1,35 de km, am văzut și toate sistemele de siguranță. Sunt undeva în jur de 2500 de sisteme de siguranță, camere și senzori. Este un sistem complex, care va asigura traficul pe toată perioada”, a declarat ministrul în timpul vizitei.

Potrivit anunțului făcut de oficial, lucrările pe lotul respectiv sunt aproape finalizate, cu un stadiu fizic de execuție de 99,22%. „Am vizitat stadiul lucrărilor pe șantierul de pe Lotul 4 al autostrăzii Sibiu–Pitești. Acest lot are aproximativ 10 km, face legătura dintre Curtea de Argeș și Tigveni. Lucrările sunt aproape de 100%, mai exact 99,22%, stadiul fizic de execuție. O să fie dat în circulație luna viitoare”, a precizat Ștefan Ovidiu Popa.

În mediul online, utilizatorii au speculat că ministrul ar fi asociat numele tunelului cu cel al actorului Jason Momoa, cunoscut pentru rolurile sale în producții de la Hollywood.

Autoritățile precizează că testele la tunel se desfășoară în condiții bune, iar dacă vor fi îndeplinite toate cerințele de siguranță, în luna noiembrie ar putea fi deschisă circulația pe încă 9,86 km din Autostrada Sibiu–Pitești.

Ministrul a mai abordat și situația altor loturi. „Lotul 3 care face legătura dintre Tigveni până la Boița, Tigveni–Cornetul și Cornetul–Boița. Din păcate, pe aceste două loturi se lucrează pe 45% din capacitatea șantierului, din cauza acordului de mediu revizuit, care este blocat, nu s-a întâmplat nimic la Ministerul Mediului, dar din a doua zi de mandat am luat deja legătura cu noul ministru, cu doamna Intotero, și mâine am stabilit la Ministerul Transporturilor o întâlnire cu dumneaei pentru a discuta despre deblocarea acordului de mediu revizuit”, a mai menționat oficialul.

Ștefan Ovidiu Popa a arătat că nu poate avansa un termen exact, dar în luna noiembrie se va circula pe lotul 4 al autostrăzii A1.