Florin Manole: Pensii indexate conform legii, dar procentul exact rămâne de stabilit
Florin Manole, propus pentru funcția de ministru al Muncii, a declarat că pensiile trebuie indexate conform legii și că povara deficitului bugetar nu trebuie transferată asupra pensionarilor și persoanelor cu dizabilități. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni televizate.
Potrivit acestuia, estimarea informală a Casei de Pensii privind procentul de indexare pentru 2027 este de 7,3%, însă cifrele exacte vor fi cunoscute abia spre sfârșitul anului. Întrebat dacă pensiile vor fi indexate cu 5% sau cu 7%, Manole a răspuns că ne aflăm mai aproape de 7%.
„Ministrul de Finanțe ne-a spus că trebuie să fim prudenți. Sigur că asta știam, dar asta nu înseamnă că trebuie să lăsăm toată povara pe pensionari, pe persoane cu dizabilități. Pensiile trebuie indexate, conform legii. Da, cu siguranță”, a declarat Florin Manole.
El a explicat că o indexare de 5% nu ar corespunde calculelor raportate la inflație, care este mult mai mare. „Cifrele… cu 5% nu are cum să dea dacă faci calculul pentru că inflația este mult mai mare. O să vină cifrele spre sfârșitul anului. La momentul actual, o estimare a aplicării legii pe care o are Casa de Pensii informal este 7,3%, dar nu vreau să mă hazardez… Trebuie să vedem ce cifre sunt până la finalul anului și mai ales să vedem cât din gaura asta este posibil de acoperit repede cumva”, a spus ministrul Muncii.
Florin Manole a precizat că deficitul nu poate fi acoperit rapid prin măsuri precum combaterea muncii la negru sau îmbunătățirea colectării veniturilor la ANAF. „Evident, că nu prin măsuri sistemice, nu poți să combați munca la negru în două luni, nu poți să faci, cred, la ANAF colectare excepțională ca să acoperi așa ceva. În niciun caz povara anului viitor nu trebuie să cadă pe pensionari”, a afirmat acesta.
Ministrul a mai spus că va merge la Ministerul Finanțelor pentru a susține aplicarea legii și a indicat că procentul estimat este mai aproape de 7%. „Mergem spre Ministerul de Finanțe cu aplicarea legii. Până la urmă… Suntem mai aproape de 7%. Este calcul de aplicare a legii, un total de 9,6 miliarde”, a conchis Florin Manole.