Luca Niculescu a depus lista de miniștri la Parlament. Cabinetul propus intră la votul de învestitură
Premierul desemnat Luca Niculescu a depus, joi seară, la Parlament, lista oficială de miniștri pentru viitorul Guvern, care urmează să treacă de votul de învestitură. Din echipa propusă fac parte atât miniștri de resort, cât și doi miniștri delegați: unul la Educație, pentru Învățământ Preuniversitar, și unul la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), pentru Digitalizare și Inteligență Artificială.
Cine sunt miniștrii propuși
Potrivit listei depuse, viitorul Guvern va fi format din: Marian Neacșu – ministrul Afacerilor Interne (PSD); Ștefan-Ovidiu Popa – ministrul Transporturilor și Infrastructurii (PSD); Alexandru Nazare – ministrul Finanțelor (independent); Sebastian-Dănuț Neculăescu – ministrul Afacerilor Externe (independent); Radu Marinescu – ministrul Justiției (PSD); Ștefan-Radu Oprea – ministrul Apărării Naționale (PSD); Daniel-Cătălin Zamfir – ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (PSD); Costinel-Bogdan Dumitru – ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (independent); Dumitru Chisăliță – ministrul Energiei (independent); Florin-Ionuț Barbu – ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (PSD); Natalia-Elena Intotero – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor (PSD); Marcel-Alexandru Stoica – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (PSD); Alexandru-Mihai Ghigiu – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (PSD); Petre Florin Manole – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (PSD); Alexandru-Florin Rogobete – ministrul Sănătății (PSD); Valentin-Sorin Costreie – ministrul Educației și Cercetării (independent); Sorin-Gabriel Ionescu – ministrul delegat pentru Învățământ Preuniversitar (PSD); Ioana-Ruxandra Victoria Ciocan – ministrul Culturii (independent).
Niculescu: PNL și UDMR nu intră la guvernare, dar vor vota cabinetul
Luca Niculescu a declarat că, deși PNL și UDMR au decis să nu intre la guvernare, vor vota totuși pentru guvernul majoritar PSD. Premierul desemnat a adăugat că și-ar fi dorit o formulă de guvernare cu mai multe partide, dar este optimist că liderii politici înțeleg că această criză politică nu mai poate continua și că guvernul trebuie să fie unul stabil, nu unul de sacrificiu pentru o perioadă de „două-trei săptămâni sau două luni”.
„Sunt optimist. Am văzut decizia de aseară a PSD. Le mulțumesc că au decis să se alăture acestei guvernări. Deci e deja un semnal important. Am văzut și deciziile pe care le-au anunțat PNL, UDMR și grupul minorităților, care a fost primul care și-a anunțat susținerea și le mulțumesc. În ceea ce privește PNL și UDMR, nu vor intra la guvernare, dar au anunțat că vor vota acest guvern, deoarece este momentul să ieșim din această criză politică”, a declarat Niculescu.
El a reiterat că a fost deschis la mai multe variante: un guvern politic, un guvern politic mixt – „așa cum probabil va fi acesta, politicieni și independenți” – sau unul tehnocrat.
USR nu votează cabinetul. PNL și UDMR îl susțin în scrutinul de învestitură
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat, miercuri seară, după ce PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu și a propus 11 miniștri, că partidul său nu va vota acest cabinet și i-a acuzat pe social-democrați că se întorc „cu niște oameni-paravan la ministerele cu bugete mari ca să blocheze reformele și să împartă din nou contracte și companii de stat”.
Tot miercuri, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a anunțat că partidul va vota Guvernul Luca Niculescu. În ședința de miercuri s-a decis ca PNL să fie în opoziție și să se încheie un acord cu premierul desemnat pe problemele importante ale României. Marți, președintele UDMR, Kelemen Hunor, anunțase că partidul său va vota Guvernul Niculescu, „indiferent dacă acel Guvern este unul tehnocrat sau format în jurul PSD”, și că va semna un acord de susținere cu premierul.