Luca Niculescu își conturează programul de guvernare și se pregătește de consultări cu partidele
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că lucrează la programul de guvernare și că se pregătește pentru consultările cu partidele parlamentare. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el a precizat că, dincolo de negocierile privind majoritatea și numele miniștrilor, urmărește soluții pentru echilibrul politic și economic al țării.
„Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările cu partidele parlamentare. Se va vorbi mult despre majorități, negocieri și nume. Este firesc. Dar, dincolo de ele, ceea ce caut sunt soluții pentru echilibrul politic și economic în România”, a transmis Niculescu.
Așteptările cetățenilor, punctul de plecare
Premierul desemnat a explicat că pornește de la așteptările cetățenilor față de un guvern. „Vor să știe că banii lor sunt cheltuiți cu rost și corect, că pot face față prețurilor și că statul este acolo când au nevoie de el. Mai ales acum, când vine iarna, iar facturile nu așteaptă calendarul politic”, a scris acesta.
Printre prioritățile enumerate se află creșterea economică, protejarea puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. Niculescu a subliniat că trebuie găsite răspunsuri și pentru problema prețurilor la energie.
„Grija față de oameni înseamnă o economie sănătoasă, o mai bună colectare a banului public și atenție la felul în care este cheltuit. Un stat care își respectă cetățenii începe prin a le respecta banii”, a afirmat el.
Acesta a adăugat că România nu trebuie să o ia de fiecare dată de la zero. „Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează”, a explicat premierul desemnat.
Consultări cu partidele și un program realist
În privința consultărilor, Niculescu a spus că vrea să se ajungă la un program realist. „Au priorități diferite și este firesc să fie așa. Rolul meu este să le unesc într-un program realist”, a precizat el. Premierul desemnat a promis că rezultatul discuțiilor va fi făcut public.
Prima întâlnire dintre Luca Niculescu și reprezentanții PSD va avea loc cel mai probabil joi. Potrivit unor surse politice, Niculescu l-a sunat pe Sorin Grindeanu, iar cei doi au vorbit la telefon. În cursul zilei de miercuri urmează să fie stabilite amănuntele primei întâlniri.
Sursele citate au menționat că la întâlnire social-democrații vor să afle propunerile lui Luca Niculescu privind programul de guvernare și componența viitorului Executiv. La rândul lor, reprezentanții PSD îi vor prezenta premierului desemnat propriile propuneri, precum și condițiile în care formațiunea ar accepta să participe la guvernare. În cazul în care există compatibilități între cele două părți, discuțiile vor continua prin alte întâlniri și negocieri.
Sursele politice au precizat că prima discuție se va concentra în principal asupra programului de guvernare, urmând ca, în zilele următoare, PSD să decidă dacă va intra sau nu la guvernare.
Poziția PSD și reacțiile partidelor
Decretul privind desemnarea lui Luca Niculescu în calitatea de candidat la funcția de prim-ministru a fost publicat marți în Monitorul Oficial al României.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus marți că PSD vrea o schimbare a direcției de guvernare și a afirmat că partidul condiționează intrarea într-un eventual nou guvern de includerea în programul de guvernare a celor 10 măsuri din „decalogul” PSD, stabilit în cadrul Consiliului Politic Național de la Sinaia, la finalul lunii august.
Totodată, Sorin Grindeanu a spus că participarea PSD la viitorul guvern depinde de schimbarea direcției de administrare a țării și a adăugat că, în lipsa acesteia, partidul nu va vota noul guvern și nu va avea miniștri în Executiv.
Desemnarea lui Luca Niculescu drept candidat pentru funcția de prim-ministru de către Nicușor Dan a provocat reacții diferite în rândul partidelor pro-europene, luni seara, la fel ca și precizarea făcută de președintele Nicușor Dan despre faptul că premierul desemnat va avea libertatea să decidă ce fel de guvern își dorește — politic sau tehnocrat.
Potrivit informațiilor obținute, Niculescu și-ar dori un guvern hibrid, adică format și din politicieni și din tehnocrați.
Reacțiile partidelor au fost diferite. PNL nu votează guvernul dacă tabăra anti-Bolojan e luată la guvernare, UDMR nu vrea în guvern doar cu PSD și nu votează dacă votează AUR sau SOS, iar USR nu votează un guvern din care face parte PSD.