PSD condiționează susținerea Guvernului Niculescu de măsurile economice
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că social-democrații vor decide dacă vor vota Guvernul condus de Luca Niculescu în funcție de măsurile economice pe care premierul desemnat le va include în programul de guvernare. Anunțul a fost făcut cu o zi înainte de începerea negocierilor dintre părți.
Numărul doi în PSD a precizat că partidul are deja pregătit un program de guvernare cu măsuri clare pentru relansarea economiei, iar dacă acestea se regăsesc și în programul propus de premierul nominalizat, atunci există baza unei discuții serioase. Manda a lăsat astfel deschisă posibilitatea unui vot de susținere pentru Luca Niculescu.
„Un premier nou trebuie să însemne o politică economică nouă”
Într-o postare pe Facebook, Claudiu Manda a transmis că pentru PSD un premier nou trebuie să vină la pachet cu o politică economică nouă. Social-democratul a spus că vrea să vadă ce propune Luca Niculescu pentru a scoate economia din declin, pentru a reporni investițiile și pentru a repara efectele ultimelor luni.
Secretarul general al PSD a atras atenția și asupra necesității unei schimbări de direcție, arătând că premierul desemnat are șansa să demonstreze ce fel de Guvern vrea să construiască. Manda a menționat că România nu își mai permite o nouă rundă de orgolii, calcule politice și negocieri pentru funcții, după cinci luni în care, în opinia sa, un singur om a blocat orice soluție rațională pentru refacerea unei majorități stabile.
Critici la adresa PNL și USR
Claudiu Manda a îndreptat critici și către PNL și USR, despre care a spus că au început deja să pună condiții pentru participarea la viitorul Guvern, deși programul nu există încă pe masă și măsurile pentru economie nu sunt cunoscute. Social-democratul a afirmat că cele două partide au demonstrat că se pricep la împărțirea funcțiilor și a puterii, dar au eșuat la construirea unei majorități, chiar și cu propriul premier desemnat.
Declarațiile lui Claudiu Manda vin în contextul în care, luni, la finalul consultărilor cu reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, președintele Nicușor Dan a anunțat desemnarea lui Luca Niculescu în calitatea de candidat la funcția de premier. Fostul ambasador a anunțat că va începe negocierile cu partidele pentru a strânge majoritatea de 233 de voturi necesară pentru a fi învestit în funcție.
Potrivit unor surse politice, Luca Niculescu l-a sunat pe Sorin Grindeanu, iar cei doi au avut o discuție. În cursul zilei de miercuri se vor stabili amănuntele unei prime întâlniri, care va avea loc cel mai probabil joi.