PSD decide la 14.00 dacă intră în Guvernul Luca Niculescu

PSD decide astăzi dacă intră în Guvernul condus de Luca Niculescu

Liderii Partidului Social Democrat se reunesc marți, de la ora 14.00, într-o ședință a Biroului Permanent Național pentru a analiza propunerea de premier făcută de președintele Nicușor Dan. Reuniunea a fost convocată de președintele PSD, Sorin Grindeanu, după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru.

Reacția lui Sorin Grindeanu: decizia sfidează aritmetica parlamentară

Într-o primă reacție, Sorin Grindeanu a transmis că decizia președintelui Nicușor Dan sfidează aritmetica parlamentară și că șeful statului ignoră partidul care a câștigat alegerile.

„Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui. Partidul Social Democrat ia propriile decizii. De aceea, mâine vom avea o ședință a Biroului Permanent Național în care vom analiza această propunere. Da! România are nevoie urgentă de un guvern care să schimbe direcția greșită a țării, să facă rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru 2027”, a declarat Grindeanu.

Liderul PSD a precizat că partidul nu va participa și nu va da voturi în alb pentru „o construcție politică care să însemne o nouă aventură politică”.

PSD așteaptă programul de guvernare și lista de miniștri

Social-democrații au transmis că așteaptă să vadă programul de guvernare și lista de miniștri înainte de a lua o decizie finală. Potrivit acestora, dacă programul de guvernare este unul bun, fără austeritatea promovată de Ilie Bolojan, PSD ar putea vota guvernul.

Iritare în rândul social-democraților

Surse din PSD au declarat că anunțul de la Cotroceni a provocat o mare iritare în rândul partidului, care se aștepta ca luni seara să fie numele lui Sorin Grindeanu cel anunțat de Nicușor Dan drept prim-ministru nominalizat.

Sursele citate susțin că social-democrații nu ar dori să intre în acest guvern, în condițiile în care au respins până acum ideea unui cabinet tehnocrat, dar mai ales nu vor să intre singuri la guvernare. Au existat discuții repetate între Sorin Grindeanu și Kelemen Hunor, președintele UDMR, pentru ca Uniunea să accepte să participe la o guvernare PSD-UDMR. Parlamentarii maghiari au refuzat însă de fiecare dată această variantă, pentru că nici ei nu își doresc să participe la o guvernare formată doar din două partide.

Un guvern hibrid, varianta vehiculată

Desemnarea lui Luca Niculescu drept candidat pentru funcția de prim-ministru de către Nicușor Dan a provocat reacții diferite în rândul partidelor pro-europene. Președintele Nicușor Dan a precizat că premierul desemnat va avea libertatea să decidă ce fel de guvern își dorește — politic sau tehnocrat. Potrivit informațiilor obținute, Niculescu și-ar dori un guvern hibrid, format atât din politicieni, cât și din tehnocrați.

George Simion îi invită pe parlamentarii PSD să semneze pentru suspendarea președintelui

Pe de altă parte, George Simion îi invită pe parlamentarii PSD să semneze pentru suspendarea președintelui după ultima desemnare de premier făcută de Nicușor Dan.