Bolojan avertizează după menținerea ratingului de țară: blocajul politic amenință încrederea finanțatorilor
Premierul Ilie Bolojan a declarat că menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor’s a fost posibilă datorită reducerii deficitului bugetar și menținerii investițiilor publice, în ciuda crizei politice. Într-o postare pe Facebook, șeful Guvernului a criticat PSD pentru blocajul politic și a avertizat că prelungirea acestuia ar putea afecta încrederea finanțatorilor și eforturile de consolidare fiscală.
„Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor și menținerea fermă a direcției au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor’s, în pofida crizei politice iresponsabil declanșate de PSD”, a scris Ilie Bolojan.
Premierul a subliniat că S&P remarcă faptul că, în plin blocaj, un guvern cu puteri limitate a reușit să mențină traiectoria și să susțină un buget de investiții publice excepțional de ridicat, de 8,5% din PIB, cu rate de absorbție PNRR de peste 90% pentru granturi și 95% pentru împrumuturi.
Ilie Bolojan a precizat că, dacă PSD nu ar fi blocat legea salarizării, procentul ar fi fost chiar mai ridicat, cu 770 de milioane de lei în plus. „Guvernul pe care îl conduc și-a făcut datoria față de țară cât de bine i-a stat în putință”, a adăugat el.
Reducerea deficitului și povara dobânzilor
Premierul a menționat că Executivul a redus deficitul cu aproape 27 de miliarde de lei față de anul precedent, fără a opri investițiile. Potrivit acestuia, cheltuielile de personal ale statului au scăzut cu aproape 9 miliarde de lei în ultimele 14 luni.
În același timp, factura dobânzilor pentru împrumuturile din anii trecuți a continuat să crească. În numai opt luni, statul a plătit 42 de miliarde de lei dobânzi, cu aproximativ 8,9 miliarde de lei mai mult decât anul trecut.
„Cu toate aceste eforturi resimțite de societate, pentru care le mulțumesc românilor, cu toate că rezultatele sunt bune, dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanțatorii că suntem frecventabili. Implicit, direcția cea bună va fi deviată, iar eforturile de până acum vor fi irosite”, a avertizat Ilie Bolojan.
El a atras atenția și asupra riscului pe care S&P îl numește „riscul unor compromisuri de politică publică suboptime, adoptate în ultimul moment”. În opinia premierului, viitorul guvern trebuie să continue aceeași linie, să mențină cumpătarea, să construiască exclusiv pe teren sănătos și să cheltuiască numai ce are.
„Pentru noi, obiectivul rămâne același: un guvern stabil cât mai curând, dar unul care să garanteze că România nu va devia de pe drumul bun”, a concluzionat Ilie Bolojan.
Contextul evaluărilor agențiilor de rating
Evaluarea Standard & Poor’s vine după rapoartele Fitch din 31 iulie și Moody’s din 7 august, ambele agenții hotărând menținerea ratingurilor și a perspectivei negative atribuite României.