Predoiu a discutat cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA despre consolidarea cooperării în domeniul securității
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii (DHS), condusă de John Gountanis, subsecretar adjunct pentru Strategie, Politici și Planificare. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării România – SUA în domeniul securității, cu accent pe combaterea criminalității organizate transnaționale, securitatea frontierelor, traficul de droguri și de migranți, migrația ilegală și răspunsul la amenințările emergente.
Cele două părți au reafirmat importanța strategică a relației dintre România și Statele Unite și rolul cooperării în domeniul afacerilor interne pentru securitatea celor două state și a regiunii. În contextul transformărilor geopolitice și de securitate actuale, Cătălin Predoiu a subliniat că Parteneriatul Strategic România-SUA dispune de un potențial suplimentar de cooperare, inclusiv în domenii în care securitatea, tehnologia și dezvoltarea economică se intersectează.
Ministrul de Interne a arătat că securitatea și prosperitatea se susțin reciproc, iar un mediu sigur, instituții capabile să protejeze cetățenii și frontierele și o cooperare internațională eficientă contribuie atât la reziliența statului, cât și la crearea unui cadru favorabil investițiilor și dezvoltării relațiilor economice dintre România și Statele Unite.
Combaterea criminalității transfrontaliere, prioritate a discuțiilor
O componentă importantă a discuțiilor a vizat combaterea criminalității organizate transfrontaliere. Ministerul Afacerilor Interne acordă o atenție prioritară destructurării rețelelor infracționale care acționează peste granițe și care afectează direct siguranța cetățenilor, inclusiv prin trafic de droguri, trafic de persoane și migranți și alte forme de criminalitate gravă.
În acest context, partea română a susținut aprofundarea cooperării operaționale cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, prin schimburi mai rapide de informații, expertiză și bune practici, precum și prin dezvoltarea unor noi forme de cooperare capabile să răspundă caracterului tot mai transnațional al amenințărilor. De asemenea, au fost abordate securitatea frontierelor și consolidarea mecanismelor de cooperare dintre România și Statele Unite, Cătălin Predoiu punctând contribuția acestora la creșterea nivelului de securitate pentru cetățenii ambelor state.
Predoiu: Parteneriatul Strategic are un potențial care poate fi valorificat suplimentar
„Pentru cetățeni, cooperarea internațională în domeniul securității trebuie să producă rezultate concrete: frontiere mai sigure, rețele criminale destructurate, combaterea mai eficientă a traficului de droguri și de persoane și o capacitate mai mare a statului de a anticipa și contracara noile amenințări. România și Statele Unite au construit în timp mecanisme solide de cooperare, bazate pe încredere și rezultate. Putem și trebuie să mergem mai departe”, a declarat Cătălin Predoiu.
Ministrul de Interne a adăugat că Parteneriatul Strategic are un potențial care poate fi valorificat suplimentar atât în planul securității, cât și în cel economic, pentru că securitatea, stabilitatea și prosperitatea sunt legate între ele. „O Românie sigură și puternică este un partener mai valoros pentru Statele Unite, un loc mai bun pentru investiții și, înainte de toate, o țară mai sigură pentru cetățenii săi. Vom continua să lucrăm pragmatic cu partenerii americani pentru proiecte și rezultate concrete în beneficiul ambelor țări”, a mai spus el.
La finalul întrevederii, cele două părți au exprimat disponibilitatea pentru continuarea dialogului direct și pentru identificarea unor noi proiecte și instrumente de cooperare în domenii de interes comun.