Uniformele școlare obligatorii au trecut de Comisia pentru Învățământ din Senat
Propunerea legislativă inițiată de senatorii PSD pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost adoptată marți de Comisia pentru învățământ, știință și inovare a Senatului, cu 13 voturi pentru și 4 abțineri. Proiectul prevede ca uniforma școlară să devină obligatorie în învățământul preuniversitar, în loc să fie lăsată la latitudinea fiecărei școli prin decizie a Consiliului de Administrație, cum este în prezent.
Senatoarea PSD Carmen Orban a declarat că a susținut și votat această inițiativă, argumentând că uniforma școlară nu trebuie privită ca o simplă regulă vestimentară. Ea a afirmat că, dincolo de haină, uniforma poate însemna echitate, disciplină, identitate și apartenență la o comunitate educațională. Potrivit acesteia, multe școli românești cu tradiție și performanțe remarcabile au păstrat uniforma ca parte a identității lor instituționale.
Carmen Orban a subliniat că uniforma poate contribui la o mai mare echitate între copii, reducând presiunea comparațiilor sociale și diminuând una dintre sursele unor forme de bullying. „Nu uniforma ne face egali, dar poate crea un cadru în care diferențele materiale să fie mai puțin vizibile, iar valoarea personală să fie mai puțin dependentă de ceea ce afișăm”, a transmis senatoarea. Ea a menționat și o dimensiune legată de siguranța în școli, arătând că o ținută distinctă permite identificarea mai rapidă a elevilor.
Senatoarea a precizat că modelul uniformei trebuie stabilit la nivelul comunității școlare, fără monopol comercial, iar familiile cu venituri reduse trebuie să poată beneficia de sprijin pentru achiziționarea kitului de bază. „O asemenea măsură trebuie gândită cu responsabilitate și cu respect față de fiecare familie”, a adăugat ea.
Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat la Parlament că PSD susține introducerea obligativității uniformelor școlare, precizând că școala nu trebuie să fie despre modă și nici despre modalități de bullying împotriva celor care nu-și permit mai multe haine. „Școala trebuie să fie despre ce poate elevul, despre valoarea lui în școală, nu despre posibilitățile materiale ale părinților”, a afirmat Zamfir.
Potrivit acestuia, fiecare unitate de învățământ va decide cum va arăta tipul de uniformă pentru elevi, în colaborare cu părinții, cu elevii și cu consiliul profesoral. „Nu va fi o uniformă identică pentru toate unitățile de învățământ, dar trebuie să existe acest mijloc prin care elevii să înțeleagă că aparțin unei unități de învățământ, ceea ce este, până la urmă, și un sentiment de mândrie”, a mai declarat Daniel Zamfir.
Proiectul, depus pe 26 iulie la Senat, prevede modificarea Legii Educației astfel încât uniforma școlară să fie obligatorie. Inițiatorii nu obligă autoritățile locale să cumpere uniformele, ci doar permit posibilitatea achitării costurilor, dacă doresc, din bugetul local. Proiectul a trecut deja prin mai multe comisii și a primit avize favorabile, cel mai recent de la Comisia de Administrație Publică, miercuri, 2 septembrie.