Predoiu: Pericolul dronelor impune măsuri și tehnologii noi pentru pompieri
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat duminică, la ceremonia dedicată Zilei Pompierilor, că România trebuie să se pregătească pentru noi amenințări, de la drone și incendii de mare amploare până la inundații. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor Pompieri din București, cu prilejul împlinirii a 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii.
Predoiu a anunțat că pompierii au avut peste 400.000 de intervenții în situații de urgență în acest an și a cerut tehnologii antidronă pentru structurile de intervenție. El a subliniat că pericolul dronelor necesită atât o legislație adaptată, cât și echipamente specializate.
„Este un pericol cu care ne confruntăm și cu care ne-am confruntat în această vară aproape săptămânal. Acest lucru reclamă un efort și din partea Parlamentului, de a adopta o legislație adaptată acestei noi provocări și care să stabilească responsabilități clare. Este nevoie și de intervenții din partea Guvernului pentru procurarea tehnologiilor necesare și pentru echiparea structurilor de intervenție cu tehnologii antidronă”, a afirmat ministrul.
În discursul său, Predoiu a evidențiat integrarea pompierilor în Sistemul Național pentru Situații de Urgență, alături de paramedici, aviație și intervenții tehnice, arătând că această integrare a multiplicat rezultatele acțiunilor, a micșorat riscurile și a scurtat timpii de intervenție. De asemenea, a menționat importanța investițiilor în dotare, realizate în mare parte din fonduri europene, și a apreciat contribuția secretarului de stat Raed Arafat la proiectarea acestei viziuni.
Ministrul a precizat că dotarea și organizarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență reprezintă astăzi un model în Europa, studiat la nivelul structurilor europene și al unor structuri NATO dedicate gestionării acestor riscuri. Predoiu a subliniat că nouă din zece români își exprimă încrederea în profesia de pompier.
El a vorbit și despre noile provocări cu care se confruntă echipajele: drone, incendii de mare anvergură pe suprafețe extinse, incendii de pădure combinate cu dezastre naturale și inundații. Potrivit ministrului, nevoia de intervenție în situații de urgență apare simultan în mai multe zone ale continentului, iar pompierii români au intervenit în această vară în Franța, Grecia și Serbia, fără ca misiunile externe să afecteze capacitatea de intervenție în țară.
Predoiu a mai anunțat că intenționează să continue digitalizarea și concentrarea eforturilor în centre regionale, pentru a multiplica eficiența structurilor de intervenție și a crește nivelul de siguranță.
La eveniment au fost prezenți secretarul de stat Raed Arafat, reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne, șefii armelor din MAI, veterani și reprezentanți ai instituțiilor partenere.