Boloni, printre ultimii oameni de fotbal care au vorbit cu Emeric Ienei!
Într-o lume a fotbalului românesc în continuă schimbare, Ladislau Boloni se dovedește a fi unul dintre ultimii oameni care au avut privilegiul de a discuta cu Emeric Ienei, un adevărat titan al sportului. Această relație, construită pe respect și admirație, a fost una dintre cele mai puternice legături din istoria fotbalului românesc, iar dispariția lui Ienei a lăsat o amprentă profundă în sufletul discipolului său.
Emeric Ienei, un nume sinonim cu excelența în fotbalul românesc, a fost nu doar un antrenor de succes, ci și un mentor pentru mulți jucători, inclusiv pentru Boloni. Deși s-a retras din activitate de mai bine de două decenii, influența sa a rămas vie, iar Boloni nu a ezitat să-l considere un „lord al fotbalului românesc”. Într-un interviu recent, Boloni a mărturisit că a continuat să comunice frecvent cu Ienei, bucurându-se de fiecare conversație cu mentorul său.
„Prima dată sun la doamna care are grijă de el, sunt deosebit de bucuros când vorbesc cu ea, pentru că mereu după aceea mi-l dă și pe el, cu care vorbesc de lucrurile vechi, cu luciditate, cu calm mult. Obosește puțin mai repede, dar în fiecare zi își face plimbarea sa, are banca unde se odihnește. Mulți oameni orădeni îl salută, vorbesc cu el”, a declarat Boloni, evidențiind legătura strânsă dintre ei.
O pierdere profundă pentru fotbalul românesc
La aflarea veștii despre moartea lui Emeric Ienei, Boloni a fost profund afectat. Cu vocea frântă de emoție, a reușit să exprime durerea pe care o simțea: „Simt o durere profundă… A fost un om ieșit din comun. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” Aceste cuvinte reflectă nu doar pierderea personală a unui mentor, ci și dispariția unei figuri emblematice pentru fotbalul românesc.
Relația dintre Ienei și Boloni a fost marcată de loialitate și o viziune comună asupra sportului. Ambii, de origine maghiară, au împărtășit valori fundamentale precum decența, modestia și disciplina, care au depășit cu mult limitele terenului de fotbal.
Emeric Ienei, arhitectul unei generații de aur
Născut pe 22 martie 1937, în Agrișu Mic, Emeric Ienei a fost mai întâi un jucător talentat, evoluând pentru cluburi de prestigiu precum Flamura Roșie Arad și Steaua București. Ca antrenor, a scris istorie, conducând Steaua București la cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986, un moment de glorie care a rămas în memoria colectivă a fanilor. De asemenea, a obținut cinci titluri naționale și patru Cupe ale României, consolidându-și astfel statutul de legendă a fotbalului românesc.
Ienei a fost, de asemenea, selecționerul naționalei României la două turnee finale, Cupa Mondială din 1990 și EURO 2000, fiind primul care a reușit să califice echipa la un Mondial după o absență de 20 de ani. În 1998, a fost înaintat la gradul de general de brigadă, iar în 2008 a primit Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a II-a, recunoaștere a contribuției sale la sportul românesc.
Un final discret, dar un destin uriaș
În ultimii ani, Ienei s-a retras din lumina reflectoarelor din cauza problemelor de sănătate, dar a rămas un simbol al eleganței și al calmului. Boloni, ultimul discipol care a avut ocazia să-i audă vocea, va păstra vie amintirea acestuia. „Simt o durere profundă… A fost un om ieșit din comun.” Aceste cuvinte simple, dar pline de semnificație, rezumă ceea ce întreaga comunitate fotbalistică românească simte astăzi: pierderea unui simbol al demnității, nobleței și excelenței profesionale.
Astfel, moartea lui Emeric Ienei nu este doar o pierdere personală pentru Boloni, ci și o pierdere pentru întreaga lume a fotbalului românesc, care își ia rămas bun de la un adevărat titan al sportului.